Rusia se va asigura că drepturile fostului preşedinte prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, reţinut marţi la Chişinău pentru trădare şi corupţie, vor fi respectate, a declarat miercuri ministrul-adjunct al afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Andrei Rudenko, informează AFP, conform AGERPRES.
"Considerăm că aceasta este o problemă internă a Republicii Moldova. Cu toate acestea, nu am vrea ca autorităţile aflate la putere (în republică) să înceapă să-şi regleze conturile cu foşti concurenţi politici, profitând de situaţia actuală", a spus înaltul diplomat rus, citat de agenţii de presă din Rusia.
"De aceea, ne vom asigura cu atenţie că drepturile lui (Igor) Dodon în cadrul procedurilor judiciare sunt respectate şi conforme normelor internaţionale", a subliniat Rudenko.
Marţi, Igor Dodon, suspectat de trădare şi corupţie, a fost reţinut pentru 72 de ore, după ce mai multe percheziţii au fost întreprinse la domiciliul şi la birourile fostului preşedinte al Republicii Moldova, fostă republică sovietică unde luptele interne dintre prooccidentali şi proruşi s-au accentuat de la declanşarea agresiunii militare ruse în Ucraina.
Anchetatorii îl suspectează pe Dodon că a primit în 2019 bani din partea unui oligarh şi aliat politic, Vlad Plahotniuc, care de atunci a fugit din Republica Moldova şi este vizat de sancţiuni americane.
Igor Dodon a fost preşedintele Republicii Moldova din 2016 până în 2020 şi a fost susţinut în mod deschis de Moscova.
După numeroase scandaluri în care a fost implicat Dodon, pe fondul corupţiei şi sărăciei endemice din Republica Moldova, preşedinta proeuropeană Maia Sandu a câştigat în 2020 alegerile prezidenţiale şi în 2021 pe cele legislative, ancorându-şi ferm puterea, scrie AFP.
De la declanşarea ofensivei ruse, Chişinăul şi-a manifestat sprijinul ferm pentru Kiev. Republica Moldova primeşte refugiaţi ucraineni, şi-a depus candidatura de aderare la UE şi a obţinut promisiunea europeană pentru o creştere a ajutorului militar.
Republica Moldova, unde se află Transnistria, teritoriu separatist prorus ce se învecinează cu Ucraina, se teme că Moscova ar putea să o aleagă drept următoarea ţintă. Cu atât mai mult cu cât regiunea secesionistă susţine că a fost vizată în aprilie de tiruri de răzbunare din partea Ucrainei.
Reținerea lui Igor Dodon isterizează Rusia: 'Ne vom asigura că drepturile lui vor fi respectate'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

74
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
74

854
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
854

645
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
645

65
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
65

1.870
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.870

1.510
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.510

49
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
49

5.862
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.862

87
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
87

126
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
126

63
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
63

73
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
73

2.854
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.854
















Comentează