Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reuniune bilaterala Romania - Spania

romania spania romania
Miercuri, 16 septembrie 2020, a avut loc cea de-a doua reuniune prin videoconferință între Președintele Casei Naționale de Pensii Publice din România, domnul Daniel Baciu, și Directorul General pentru Gestionarea Prestațiilor în cadrul Institutului Național pentru Securitate Socială din Spania, domnul Cesar Luis Gomez Garcillan.
Pe parcursul discuțiilor purtate a fost evidențiat progresul înregistrat de la prima reuniune în soluționarea dosarelor de stabilire a pensiei și au fost identificate dificultățile care încă există în comunicarea dintre organismele omoloage de securitate socială din cele două țări, precum și modalitățile de soluționare a acestora.
Au fost abordate aspecte legate de modul de comunicare a informațiilor de către INSS către CNPP pentru verificarea perioadelor lucrate și cotizate de o persoană în România după data de 01.04.2001, termen de la care datele sunt centralizate în sistemul electronic al CNPP, și privind obligația cetățenilor de a prezenta la INSS, pentru certificarea informației, un document în original referitor la perioadele lucrate și cotizate anterior.
De asemenea, oficialii români și cei spanioli au agreat asupra conținutului Protocolului de colaborare între CNPP și INSS privind comunicarea anuală a numărului de cetățeni rezidenți pe teritoriul celuilalt stat care primesc pensie și, atunci când se produce, comunicarea decesului unuia dintre aceștia, propunere înaintată cu ocazia reuniunii din iulie a.c..
Ca atare, protocolul urmează a fi implementat imediat ce vor fi stabilite modalitățile tehnice de punere în practică, prin colaborarea directă între experții celor două instituții.
În încheiere, ambele părți au apreciat utilitatea reuniunilor periodice care au ca scop garantarea și buna gestionare a drepturilor legale ale beneficiarilor sistemului public de pensii din România și din Spania.

Sursa: Ambasada Romaniei la Madrid

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.