DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rezerva Federală menţine pentru moment nivelul dobânzii de referinţă, dar semnalează majorarea 'în curând'

www.gettyimages.com
rezerva federala

Rezerva Federală (Fed), instituţia bancară centrală din Statele Unite, a decis miercuri menţinerea ratei dobânzii de referinţă, dar a semnalat că va urma o majorare "în curând", în contextul eforturilor pentru reducerea inflaţiei.

"Indicatorii activităţilor economice şi ratei ocupaţionale au continuat să se consolideze. Situaţia în sectoarele cele mai afectate de pandemie s-a îmbunătăţit în ultimele luni, dar există un impact negativ din cauza recentelor creşteri ale infectărilor. Ritmul creării de locuri de muncă a fost solid în ultimele luni, iar rata şomajului a scăzut substanţial. Dezechilibrele privind aprovizionarea şi cererea, asociate pandemiei, precum şi redeschiderea economiei au contribuit la niveluri ridicate ale inflaţiei. În general, condiţiile financiare rămân adecvate, reflectând parţial măsurile politice de susţinere a economiei şi fluxurile de creditare a familiilor şi companiilor", anunţă Rezerva Federală, într-un comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.

"Direcţia economiei continuă să depindă de starea epidemică. Progresele privind vaccinarea şi reducerea blocajelor din reţelele de aprovizionare ar urma să susţină continuarea performanţelor economice şi rata ocupaţională, precum şi reducerea inflaţiei. Rămân riscuri asupra perspectivelor economice, inclusiv din cauza noilor tulpini ale coronavirusului. Comitetul Federal al Pieţelor Deschise (FOMC) încearcă să obţină un grad ocupaţional maxim şi o inflaţie de 2% pe termen lung. Pentru susţinerea acestor obiective, Comitetul a decis să menţină rata dobânzilor fondurilor federale în intervalul 0,00% - 0,25%. Cu o inflaţie cu mult peste 2% şi cu o puternică piaţă a muncii, Comitetul va considera că în curând va fi necesar să fie majorat intervalul ratei dobânzilor fondurilor federale. Comitetul a decis să continue reducerea lunară a ritmului achiziţiilor de obligaţiuni, urmând să oprească acest program la începutul lunii martie", precizează Fed.

"În evaluarea poziţiei adecvate a politicii monetare, Comitetul va continua să monitorizeze implicaţiile informaţiilor despre perspectivele economice. Comitetul va fi pregătit să ajusteze politica monetară în mod corespunzător dacă apar riscuri care ar împiedica atingerea obiectivelor stabilite. Evaluările Comitetului vor ţine cont de o gamă largă de informaţii, inclusiv despre sănătatea publică, despre condiţiile de pe piaţa muncii, despre presiunile inflaţioniste şi despre aşteptările privind inflaţia, despre evoluţiile financiare şi internaţionale", subliniază Rezerva Federală, potrivit Mediafax.ro.

După anunţul Fed, preşedintele instituţiei, Jerome Powell, a afirmat că economia SUA nu şi-a revenit în totalitate după criza pandemiei, dar s-a declarat optimist privind ritmul relansării economice.

Jerome Powell a argumentat că economia SUA nu mai are nevoie de acelaşi volum de stimulente economice ca în ultimii doi ani, confirmând intenţia de a opri unele măsuri şi de a majora rata dobânzii de referinţă. "După cum cred majoritatea analiştilor, continuăm să ne aşteptăm ca inflaţia să scadă în cursul acestui an", a declarat Jerome Powell, potrivit CNN.

Jerome Powell a subliniat că Rezerva Federală este pregătită să adopte măsuri suplimentare pentru diminuarea inflaţiei. "Riscurile inflaţiei sunt încă ridicate din punctul de vedere al membrilor Comitetului Federal al Pieţelor Deschise şi din punctul meu de vedere. Există riscul să se prelungească inflaţia ridicată. Nu credem că aceasta este situaţia conform calculelor de bază, dar, dacă aţi întrebat de riscuri, trebuie să fim în postura de a ajusta politica monetară pentru abordarea tuturor scenariilor plauzibile", a subliniat Jerome Powell în conferinţa de presă, conform CNBC.

Indicii bursieri au scăzut ca reacţie la anunţul Rezervei Federale. Indicele Dow Jones, cel al S&P 500 şi al Nasdaq Composite au înregistrat scăderi de 0,6%.

Statele Unite au înregistrat o inflaţie-record, de 7,0%, în decembrie 2021. Începând din luna mai 2021, inflaţia a depăşit 5,0%. Preţurile asociate cheltuielilor de consum, ale alimentelor şi autovehiculelor au fost principalii factori ai inflaţiei. În plus, preşedintele Joseph Biden are dificultăţi în a găsi surse de finanţare pentru o serie de programe sociale, de reconstrucţie şi în sensul tranziţiei ecologice, întâmpinând opoziţie puternică în Congresul SUA.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.