Rezervele valutare mondiale scad într-un ritm record, pe măsură ce băncile centrale din India şi până în Cehia intervin pentru susţinerea monedelor, transmite Bloomberg, conform AGERPRES.
De la începutul anului şi până în prezent, rezervele valutare mondiale au scăzut cu aproape 1.000 de miliarde de dolari, sau 7,8%, până la 12.000 de miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mare scădere înregistrată de la debutul colectării datelor de către Bloomberg în 2003.
O parte din această scădere se datorează pur şi simplu modificării valorii diferitelor valute. În condiţiile în care dolarul american a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele două decenii în raport cu alte valute de rezervă, precum euro sau yenul, această modificare a redus şi valoarea în dolari a reţinerilor în alte valute. Însă diminuarea reflectă de asemenea tensiunile de pe pieţele valutare care forţează un număr din ce în ce mai mare de bănci centrale să recurgă la rezervele lor pentru a contracara deprecierea.
De exemplu, rezervele Indiei au scăzut cu 96 de miliarde de dolari în acest an, până la 538 de miliarde de dolari. Banca Centrală a Indiei a precizat că modificările în valoarea activelor au fost responsabile pentru 67% din declinul rezervelor, ceea ce sugerează că restul s-a datorat intervenţiilor pentru susţinerea monedei.
Japonia a cheltuit a aproximativ 20 de miliarde de dolari în luna septembrie pentru a încetini deprecierea yenului, aceasta fiind prima intervenţie a Băncii Japoniei pentru a susţine yenul după 1998. Intervenţiile în sprijinul coroanei au făcut ca rezervele Băncii Naţionale a Cehiei să scadă cu 19% începând din luna februarie.
"Toate acestea fac parte dintr-un catalog de simptome de tipul canarului într-o mină de cărbune. Încep să apară crăpături. Iar aceste steaguri roşii vor apărea din ce în ce mai des", a declarat Axel Merk, director de investiţii la Merk Investments.
Chiar dacă amploarea declinului este una extraordinară, practica utilizării rezervelor valutare pentru a apăra monedele nu este ceva nou. Băncile centrale cumpără dolari şi îşi acumulează rezervele pentru a încetini aprecierea monedei atunci când au loc intrări masive de capital străin. În perioade dificile, aceleaşi bănci centrale recurg la rezervele lor pentru a diminua impactul venit de pe urma ieşirii capitalurilor.
Majoritatea băncilor centrale au încă la dispoziţie suficientă muniţie pentru a continua intervenţiile, dacă aleg să facă asta. Rezervele valutare ale Indiei sunt în continuare cu 49% mai mari decât erau în 2017, suficiente pentru a plăti pentru nouă luni de importuri. În schimb, pentru alte ţări, rezervele valutare se epuizează rapid. După ce au scăzut cu 42% în acest an, rezervele valutare de 14 miliarde de dolari ale Pakistanului nu sunt suficiente pentru a acoperi trei luni de importuri.
Semne că banii nu vor mai fi la fel după încetarea războiului: Rezervele valutare mondiale scad într-un ritm record
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

6
Belgia desfășoară soldați în staţiile de metrou şi tren la Bruxelles pentru a combate traficul de droguri
6

11
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
11

79
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
79

1.842
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.842

2.168
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.168

75
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
75

1.842
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.842

69
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
69

206
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
206

96
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
96

24
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
24

58
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
58

40
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
40
















Comentează