Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rezultate finale Bacalaureat, sesiunea a doua: rata cumulată de promovare este de 29,8%

bacalaureat

Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune din acest an a examenului de Bacalaureat vor fi publicate marţi. Înainte de soluţionarea contestaţiilor, rata cumulată de promovare (toate promoţiile) era 29,8%, informează news.ro.

Primele rezultate la sesiunea august 2023 a examenului naţional de Bacalaureat au fost publicate vineri, rata cumulată de promovare (toate promoţiile).

”Rata cumulată de promovare (rezultate iniţiale - toate promoţiile) este 29,8%. Rata de promovare pentru promoţia anului curent este 31,2%, respectiv 26,8% pentru promoţiile anterioare. Astfel, din totalul candidaţilor promovaţi (8.504), 6.108 candidaţi aparţin promoţiei 2023, iar 2.396 de candidaţi fac parte din promoţiile anterioare”, arăta Ministerul Educaţiei.

La probele scrise au fost prezenţi 28.558 de candidaţi din totalul celor 33.974 de candidaţi înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 67 de candidaţi (aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni).

Contestaţiile au putut fi depuse vineri, atât în format standard/letric, cât şi electronic.

Rezultatele finale vor fi afişate marţi.

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6 (şase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Începând cu această sesiune a examenului naţional de bacalaureat, Ministerul Educaţiei a generalizat evaluarea digitalizată a lucrărilor, proces care nu a implicat schimbări în ceea ce priveşte criteriile de evaluare/baremele şi tipurile de subiecte pentru probele scrise. În schimb, oferă o serie de avantaje importante: eliminarea costurilor aferente transportului lucrărilor dintr-un judeţ în altul, în vederea evaluării, implicit a birocraţiei (borderourile individuale de notare, precum şi cele finale sunt generate automat, odată cu finalizarea evaluării); reducerea timpului de lucru destinat evaluării; transmiterea, în mod automat şi aleatoriu, către alţi doi evaluatori, a lucrărilor pentru care diferenţa dintre notele acordate de cei doi evaluatori iniţiali este mai mare de un punct; scăderea riscului erorii umane în privinţa calculului notei finale, a acordării altor punctaje decât cele din baremul de corectare, a introducerii notelor de pe lucrare în calculator în vederea afişării rezultatelor; posibilitatea realizării unor analize complexe pe baza rezultatelor înregistrate la examenele naţionale, pe itemi, categorii de elevi sau şcoli pentru a valorifica rezultatele evaluării în beneficiul elevilor.

Pentru evaluarea digitalizată se utilizează scanere distribuite şi instalate în fiecare centru de examen. Lucrările sunt scanate în sala de examen, la sfârşitul probei scrise, în prezenţa candidatului, fiind încărcate pe platforma de evaluare de către profesorii asistenţi.

Secretizarea lucrării se face automat, în momentul încărcării, nemaifiind necesar a fi făcută de către candidaţi/profesorii asistenţi. Ulterior, lucrările sunt repartizate automat şi aleatoriu, prin intermediul platformei, către doi evaluatori aflaţi în alt judeţ decât judeţul din care provin candidaţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.