DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Richard Bovnoczki, Şerban Pavlu şi Liviu Pintileasa dau voce primelor poveşti înscrise de bucureşteni pe Harta Colecţionarului de Amintiri

Radio Romania Cultural
Harta Colecţionarului de Amintiri

Treizeci de poveşti de dragoste, realităţi urbane, pagini de jurnal şi experienţe emoţionante, toate trăite şi împărtăşite de bucureşteni în urma apelului de înscrieri lansat în luna august, vor fi mapate pe harta afectivă a capitalei, în cadrul unui amplu proiect multimedia în care oamenii recuceresc oraşul. Inspirate din întâmplări şi experienţe reale, poveştile oraşului prind viaţă pe Harta Colecţionarului de amintiri, în interpretarea artiştilor din echipa unteatru.

Primele cinci materiale din colecţia de video-poeme, ilustraţii şi poveşti audio realizate de actorii şi ilustratorii din echipa unteatru, pot fi văzute şi ascultate începând de astăzi, pe pagina dedicată: hartacolectionarului.unteatru.ro.

Noi poveşti din serie vor fi publicate săptămânal până pe 15 noiembrie, când pagina se va transforma într-o hartă interactivă, dedicată tuturor celor interesaţi să descopere oraşul prin vocile unora dintre cei mai iubiţi artişti din România.

Zeci de povestitori au răspuns provocării de a împărtăşi publicului cele mai importante experienţe trăite în Bucureşti.

Petrecute în toate cele 6 sectoare ale Capitalei, în apartamente de bloc şi cafenele sau pe străzi din zone istorice, întâmplările relatate de ei surprind atmosfera oraşului din perspective intime.

În primele trei poveşti din serie, publicul va recunoaşte vocile actorilor Richard Bovnoczki, Şerban Pavlu şi Liviu Pintileasa.

Alte două poveşti au fost ilustrate de Valentin Moise, artistul vizual care semnează multe dintre afişele spectacolelor din repertoriul unteatru. Amintirile aduse la viaţă de ei sunt semnate de George Hari Popescu, Alexander Dumitrescu şi Filimon Dumitru Alexandru şi alţi doi autori, care au ales să-şi dăruiască poveştile fără a-şi dezvălui identitatea.

Seria de materiale care va transforma harta Bucureştiului într-un traseu afectiv al experienţelor personale trăite de oamenii din oraş va continua, până pe 15 noiembrie, cu încă 25 de poveşti relatate de Dana Rogoz, Alex Ştefănescu, Alina Berzunţeanu, Florentina Ţilea, Sânziana Stoican, Ionuţ Vişan, Bogdan Nechifor şi alţi artişti din echipa teatrului.

În paralel cu publicarea poveştilor pe pagina dedicată proiectului, în spaţiile din oraş în care s-au petrecut întâmplările relatate, iubitorii de trasee urbane vor găsi o serie de QR-cod-uri care, odată scanate, vor deschide calea către amintirile recreate de artiştii unteatru.

Transformate în fragmente de teatru cinematic, ilustraţii, fotografii şi teatru radiofonic, poveştile înscrise pe Harta Colecţionarului de Amintiri vor putea fi urmărite, ascultate sau citite de pe orice dispozitiv. La finalul proiectului, după ce toate cele 30 de materiale vor deveni disponibile online, pagina hartacolectionarului.unteatru.ro se va transforma într-un muzeu virtual al amintirilor din Bucureşti.

Un proiect independent lansat în urmă cu 11 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producţii de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureştean, ci şi de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artişti s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spaţiu construit din dorinţa de a oferi un mediu al libertăţii totale de exprimare prin teatru. În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelenţă UNITER - cea mai importantă recunoaştere oferită unei instituţii artistice de către profesioniştii din lumea teatrului. În 2020 s-a lansat platforma VoD unteatru cinematic, o scenă virtuală care oferă spectatorilor ocazia de a urmări spectacole independente online, oricând, de oriunde. La începutul acestui an, unteatru a fost distins cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler de preşedintele României.

Proiectul este co-finanţat de Primăria Capitalei prin ARCUB în cadrul Programului Bucureşti - Oraş deschis 2021.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.