David Lynch, Xavier Dolan, Vanessa Redgrave şi Nanni Moretti se numără printre invitaţii Festivalului de Film de la Roma, a cărei ediţie din 2017, organizată între 26 octombrie şi 5 noiembrie, se doreşte o veritabilă sărbătoare a cinematografiei mondiale şi va prezenta câteva zeci de lungmetraje, dintre care 14 vor fi proiectate în premieră mondială, informează AFP, conform agerpres.ro.
"Această sărbătoare a cinematografiei a devenit un loc foarte râvnit, unde se vine nu doar pentru că eşti ales, ci şi pentru că alegi să vii", a declarat marţi Antonio Monda, directorul artistic al Festivalului de Film de la Roma, cu ocazia prezentării programului oficial al celei de-a 12-a ediţii a evenimentului.
"Ediţia din 2016 a fost extraordinară, cu filmul de deschidere 'Moonlight', de Barry Jenkins, care a fost apoi premiat la gala Oscarurilor, cu o creştere a numărului de spectatori cu 18% şi cu o creştere a acoperirii mediatice în străinătate", a adăugat el, reamintind faptul că festivalul cinematografic din capitala Italiei nu are o secţiune competiţională.
Antonio Monda a anunţat, de asemenea, că "un star de cinema va fi prezent în fiecare seară pe covorul roşu". Printre vedetele aşteptate la Roma se află şi cineastul David Lynch, care va fi recompensat pe 4 noiembrie cu un premiu pentru întreaga carieră.
Vor fi prezenţi la Roma şi Xavier Dolan, Nanni Moretti, Christoph Waltz, romancierul Chuck Palahniuk, actorul britanic Ian McKellen şi compatrioata sa Vanessa Redgrave, care, la vârsta de 80 de ani va prezenta "Sea Sorrow", un documentar consacrat imigranţilor, regizat de ea.
În total, 39 de lungmetraje, ficţiuni şi documentare- cărora li se adaugă alte proiecţii şi evenimente speciale - se regăsesc în programul selecţiei oficiale, inclusiv "Hostiles", un western regizat de Scott Cooper după modelul filmelor cu John Ford, în care rolurile principale sunt interpretate de Christian Bale şi Rosamund Pike. Acest film va fi proiectat în deschiderea festivalului, pe 26 octombrie.
Cel mai recent film al fraţilor Taviani, intitulat "Una Questione privata", o poveste despre iubirea adolescentină şi despre gelozie, pe fundalul celui de Al Doilea Război Mondial, se numără printre peliculele aşteptate cu mare interes de cinefilii din Roma.
Este şi cazul filmului "Logan Lucy" al americanului Steve Soderbergh - cu Channing Tatum, Adam Driver şi Daniel Craig -, care prezintă un jaf organizat în timpul uneia dintre cele mai renumite curse din cadrul circuitului Nascar din Statele Unite.
Foarte prezente în acest an pe plan mondial, producţiile realizate dincolo de Atlantic vor fi reprezentate la Roma şi de filme precum "The Only Living Boy In New York", de Marc Weeb (cu Kate Beckinsale şi Jeff Bridges), "Detroit", de Kathryn Bigelow (cu John Boyega), şi "Stronger", de David Gordon Green (cu Jake Gyllenhaal), inspirat din povestea de viaţă reală a lui Jeff Bauman, devenit un simbol al speranţei după atacul cu bombă comis în timpul maratonului de la Boston din 2013.
În ceea ce priveşte cinematografia franceză, Catherine Deneuve se va afla pe afişul filmului "Tout nous separe", semnat de Thierry Kliffa, Sandrine Bonnaire interpretează o muncitoare din industria textilă în pelicula "Prendre le large", de Gael Morel, în timp ce "Le sens de la fete", de Eric Toledano şi Olivier Nakache, va aduce festivalului din capitala Italiei o doză de comedie.
Vor fi proiectate şi filme din Mexic. Natalia Beristain va prezenta "Los Adioses", o biografie a lui Rosario Castellanos, una dintre cele mai mari romanciere mexicane, iar Alejandro Andrade Paese va fi prezent la proiecţia celui mai recent film al său, "Cuercevaca", în care joacă renumita actriţă Carmen Maura.
Japonia va fi reprezentată de "Birds without Names", de Karuya Shiraishi, Argentina de "Nobody's Watching", de Julia Solomonoff, iar Libanul, cu lungmetrajul "One of These Days", de Nadim Tabet, completează un program oficial în care sunt reprezentate 31 de naţionalităţi.
"Două fire roşii au apărut în cadrul programului: muzica şi sportul", a declarat Antonio Monda.
Pentru a ilustra prima dintre aceste tendinţe, Antonio Monda a citat două documentare - unul dedicat lui Bob Dylan, iar celălalt divei Maria Callas, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la moartea celebrei soprane.
Sportul va fi şi el reprezentat prin intermediul unui documentar dedicat lui Enzo Ferrari şi prin mult aşteptatul "Borg McEnroe", lungmetrajul regizat de danezul Janus Metz, care prezintă duelul dintre două legende ale tenisului mondial în anii 1980.
Un alt film foarte aşteptat este "I Tonya", de Craig Gillespie, un portret biografic al Tonyei Harding, patinatoarea americană care a fost acuzată în 1994 că a fost implicată în orchestrarea unei agresiuni fizice asupra compatrioatei sale Nancy Kerrigan cu scopul de a o împiedica să participe la Jocurile Olimpice. Din distribuţia acestui film face parte şi actorul de origine română Sebastian Stan.
Roma celebrează cinematografia mondială cu filme regizate de David Lynch, Xavier Dolan, Vanessa Redgrave şi Nanni Moretti
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

33
România va participa la Festival du Livre de Paris: Gabriela Adameşteanu și Mircea Cărtărescu, printre invitaţi
33

38
Muzeul Național de Istorie a României descrie atacul asupra Coifului de la Coțofenești ca o "rană adusă memoriei colective"
38

139
Starețul Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos, înainte de aducerea Cinstitului Cap al Sf. Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator: 'Când sărutăm cu evlavie sfintele moaște, sărutăm Preasfântul Trup al lui Hristos Cel Înviat'
139

18
Canadianul Jon Klassen, recompensat cu prestigiosul premiu literar Astrid Lindgren: Recunoaștere uriașă în lumea literaturii pentru copii
18

27
Taylor Swift domină American Music Awards: Cântăreața a primit, din nou, cele mai multe nominalizări
27

21
Radu Jude revine la Cannes cu un nou film. „Jurnalul unei cameriste”, selecționat la Quinzaine des Cinéastes
21

65
Cum a ajuns apa pe Lună? Un nou studiu răstoarnă tot ce se știa până acum
65

42
ANOFM încurajează angajatorii să investească în formarea profesională a ucenicilor
42

50
Franța vrea să interzică concertul lui Kanye West la Marsilia din cauza declarațiilor antisemite
50

27
Festivalul-concurs de interpretate vocală "Drăgan Muntean" va avea loc la Deva în perioada 23-24 aprilie
27

85
Leul s-a apreciat, marţi, în raport cu principalele valute în scădere cu 0,17 bani
85

13
Oasis, Wu‑Tang Clan și Phil Collins, între artiștii incluși în Rock and Roll Hall of Fame 2026
13

8.132
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea la opt luni după moartea lui Felix Baumgartner: "Au fost depășite toate limitele decenței"
8.132
















Comentează