Premium
Plutonierul major Liviu Cristian Boroi (34 ani) povestește în Adevărul cum e viața în Afganistan după ce a primit cinci distincţii pentru o misiune din 2018 - 2019:
- „Te duci, dai examene, se face contingent, toată lumea – Ăăă, plecăm! - şi la un moment dat îţi fac asigurările de viaţă. Şi te pui cu picioarele pe pământ când te întreabă cine-ţi preia asigurarea de viaţă. Atunci e un moment critic. Mai mult, se fac camerele – ăia doi, ăia doi, ăia doi… - şi cel care e în cameră cu tine îşi ia angajamentul că toate efectele tale, adidaşii, laptopul etc., le aduce înapoi acasă. Şi ai încredere în el
- Acolo nu există o ierarhie cum o înţelegem noi. Femeile au foarte-foarte puţine drepturi. La un moment dat, chiar aveam glume că oricine are mai multe drepturi acolo decât femeia. Oamenii de rând sunt foarte revoltaţi pe femeile care vor să urmeze nişte studii, să meargă la şcoală. Am întrebat un afgan odată câţi copii are. Mi-a zis că are cinci copii, avea cinci băieţi. Ulterior discuţiei, am dedus că are două fete măritate. Şi i-am zis: 'Măi, stai aşa, că ai spus că ai cinci băieţi, acum îmi spui că ai doi gineri!'. Fetele nu se iau în calcul, nici măcar la număr. Dacă ai cinci băieţi şi patru fete, ai cinci copii. Sistemul sanitar e la pământ. Copiii până într-un an nu există, pentru că nu ştii dacă scapă sau nu“
- Am legat nişte prietenii cu afgani obişnuiţi, cetăţeni de rând. Ei nu se simţeau bine dacă nu negociai cu ei. 'Cât costă papucul ăsta?', '50 de dolari', 'Bine, ia!', 'A, nu, mai gândeşte-te, că, uite, aici s-ar putea să fie rupt, să…!', îţi spunea el, să negociezi, altfel nu se simţea bine. Şi de la 50 de dolari ajungeai să-l iei cu 4 dolari
- Acolo am mâncat cred că cea mai gustoasă pâine, un fel de lipie, pe care o frământau cu picioarele
- Avem de toate, noi în ţară suntem extraordinar de bine. Să ne-nţelegem, noi avem problema că şi-a luat vecinul nu ştiu ce maşină, s-a mutat nu ştiu ce prieten la casă, că 'Ce casă şi-a făcut ăla!', grijile noastre sunt că are un cumnat sau vreun frate să-ţi dea 50 de lei de nu ştiu când… Astea nu sunt griji, griji sunt acolo. Mi-a fost dor de verdeaţa asta, de copaci, acolo sunt stânci, nişte stânci golaşe, furtuni de nisip… În schimb, cel mai frumos apus de soare pe care l-am văzut e acolo”
