România a câștigat și cel de-al doilea meci test cu Malta la futsal

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 25-09-2024

Actualizat: 25-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: frf.ro

Reprezentativa de futsal a României s-a impus marți seară în fața selecționatei similare a Maltei, în cel de-al doilea meci test din această toamnă, potrivit mediafax.

După ce luni, în prima confruntare a dublei cu Malta, tricolorii s-au impus cu scorul de 2-1, marți seara echipa pegătită de Endre Kacsó și Szabolcs Mánya a câștigat cu scorul de 3-1 (0-1).

Pentru România au marcat Bálint Andor, Andrei Crăciun și Hadnagy István.

România a început partida în formula: Petrișor Toniță (cpt) – Bálint Andor, Sergiu Gavrilă, Vlad Dudău, Miklós Tamás.

Gabriel Dobre, selecționerul Maltei, a început cu: Ryan Marmara – Michael Borg, Gian Carlo Sammut, Collin Sammut, Robert Stoianov.

Naționala Maltei a câștigat în acest an grupa preliminară a calificărilor pentru Campionatul European din 2026 și s-a calificat în Elite Round, unde va da piept, în Grupa a 2-a, cu Finlanda, Italia și Belarus.

România face parte din Grupa 1 a Main Round-ului preliminariilor pentru EURO 2026, alături de Ucraina, Germania și Cipru.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri