Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premieră în România! Avioanele NATO vor survola țara noastră: 'Nu exista asta înainte!'

rfi.ro
Vasile Dîncu

Ministrul Apărării, Vasile Dâncu, afirmă că prin declararea importanţei strategice a Mării Negre, România devine o parte mult mai importantă a teritoriului apărat de NATO.

"România devine parte mult mai importantă a teritoriului pe care îl apără NATO pentru că se întâmplă un lucru care era normal să se întâmple: se face un echilibru între nord şi sud. Dacă înainte era apărată mult mai bine zona Mării Baltice, a Mării Nordului, deci partea nordică, acum avem o prezenţă echivalentă şi în zona Mării Negre, ceea ce este foarte important. În al doilea rând, este important acest lucru pentru că se ajunge la o mult mai bună prezenţă înaintată în zona aceasta a Mării Negre, deci pe Flancul estic şi din alte perspective, fiindcă summitul aduce nu numai o prezenţă multiplicată - aţi văzut ce a anunţat SUA - a forţelor militare, în sensul în care aducerea unui comandament la nivel de brigadă, probabil că va aduce după sine şi trupe mai multe în România, dar înseamnă şi pre-poziţionare de echipamente şi de elemente care ţin de muniţie şi alte lucruri", a spus Dîncu, în marja summitului NATO de la Madrid, informează Agerpres.

El a vorbit şi despre noul Concept Strategic al NATO.

"Noul concept NATO încearcă să aducă un răspuns rapid la criză şi o flexibilitate mai mare, o mai mare adaptare la situaţia respectivă, o flexibilitate mai mare a prezenţei şi a forţelor militare, dar şi a echipamentelor în zonă. O capacitate de acţiune mult mai rapidă şi de răspuns la criză", a afirmat ministrul Apărării.

Vasile Dîncu a precizat că s-a discutat despre locurile în care ar putea fi poziţionate echipamentele care vor exista pe teritoriul României şi cantităţile.

"Vor fi amplasări strategice chiar într-o zonă nouă care înainte nu era foarte prezentă în ceea ce priveşte postura militară a NATO, este vorba de apărarea antiaeriană şi apărarea antirachetă. Apărarea antiaeriană la nivel de escadrile sau detaşamente de apărare antiaeriană sau antirachetă amplasate pe teritoriu. Nu exista asta înainte, dar nu s-au stabilit poziţii, nu s-au stabilit cantităţi", a adăugat el.

De asemenea, ministrul a spus că nu s-au stabilit termene.

"Se lucrează strategic, va exista un calendar. Îl vom face public probabil atunci când va fi negociat. În acest moment este vorba de aprobarea de principiu pentru o serie de capabilităţi", a punctat ministrul.

Acesta a menţionat că nu există detalii nici despre anunţul făcut de SUA privind creşterea prezenţei americane pe teritoriul României.

"Avem în acest moment 2.700 de militari americani pe teritoriul nostru. S-ar putea multiplica acest număr, dar nu avem niciun fel de detaliu. (...) O să avem în viitor", a afirmat ministrul Apărării.

Dîncu a spus că nu există termene nici în ceea ce priveşte ridicarea la nivel de brigadă a grupului de luptă aliat din România, unde Franţa este naţiune-cadru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.