DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România e gata să-i primească pe militarii NATO: Vom găzdui o brigadă multinațională

romania nato

Premierul Dacian Cioloş a declarat sâmbătă, după întrevederea avută cu omologul polonez Beata Szydlo, că au început pregătirile pentru găzduirea brigăzii multinaţionale care va fi pe teritoriul României.

"Legat de rezultatele Summitului NATO de la Varşovia, (...) suntem în continuare în contact strâns cu Polonia pentru a duce la îndeplinire deciziile care au fost luate acolo. (...) Deja am stabilit în Guvern ca Ministerul de Externe şi Ministerul Apărării să urmărească un plan de măsuri şi un calendar de măsuri în perioada următoare, până la sfârşitul anului, în aşa fel încât acele decizii să fie materializate. Acest subiect a fost discutat şi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. (...) Şi au început pregătirile, atât din punct de vedere al infrastructurii necesare, pentru găzduirea acestei brigăzi multinaţionale. Avem deja confirmări, inclusiv Polonia a confirmat menţinerea angajamentului pe care l-a luat pentru această prezenţă. Am evocat şi acest subiect cu doamna prim-ministru", a spus Dacian Cioloş, într-o declaraţie de presă comună cu omologul polonez, la Gura Humorului.

Citește și: S-a îmbrăcat transparent și a prezentat rubrica meteo: Gafă de prezentatoare TV / VIDEO

Potrivit premierului Cioloş, acest subiect se află permanent pe agenda miniştrilor Apărării şi de Externe din Polonia şi din România.

"Miniştrii de Externe au organizat împreună o vizită în Turcia şi pentru a discuta urmările deciziei Summitului NATO de la Varşovia şi pentru a discuta alte aspecte de interes regional. (...) Din punctul acesta de vedere, (...) relaţiile noastre de colaborare, şi pe partea externă, şi pe partea de apărare, militare, sunt chiar excelente între România şi Polonia. E un subiect care a fost şi pe agenda preşedinţilor Poloniei şi României", a mai afirmat Cioloş, citat de agerpres.ro.

Citește și: Ei sunt românii care-și vând nunta pe OLX

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.