Romanian psychiatry is at European and world level - conclusion of National Congress

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 26-03-2025 17:14

Actualizat: 26-03-2025 19:14

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Psihiatria românească este la nivel european și global, dar medicii din acest domeniu trebuie să fie uniți pentru a combate stigmatizarea pacienților români, în condițiile în care sănătatea mintală a devenit o prioritate în țara noastră, au încheiat medicii Doina Coșman și Ciprian Bacila, cu Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie (ARPP), la finalul Congresului Național care a avut loc timp de patru zile la Sibiu.

"Ceea ce am văzut, acum, cu ocazia acestui Congres Național de Psihiatrie, a fost forța psihiatriei românești. Eu spun că suntem deja la nivel european, dacă nu global. Cunoaștem multe elemente de psihiatrie globală, practicăm multe tratamente care se practică și în întreaga lume și cred că, cel puțin la nivel de intenție, facem lucruri bune și din ce ne lipsesc încă mai multe programe? sistemul de sănătate, dar din moment ce reforma în sistemul de sănătate se anunță constant, s-au făcut pași decisivi pentru reforma sănătății mintale și mă refer la faptul că Centrul Național de Sănătate Mintală și Controlul Drogurilor a reușit să acumuleze, să adune și să inventarieze toate centrele de sănătate mintală”, a declarat medicul Doina Cosman, fost președinte ARPP, membru al Comitetului Director al ARPP.

Președintele ARPP Ana Giurgiuca, medic primar la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” și personalul academic al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a declarat că „în aceste zile, am avut onoarea să ne adunăm cu lectori de prestigiu din țară și din străinătate, precum și cu invitați remarcabili din comunitatea medicală”.

„Împreună am generat un dialog valoros și dinamic, orientat spre susținerea eforturilor de reorganizare și consolidare a capacității sistemului național de sănătate mintală din România”, a evidențiat medicul Ana Giurgiuca.

La rândul său, dr. Ciprian Bacila a arătat că sănătatea mintală a devenit o prioritate în România, mai ales în contextul unei lumi în continuă schimbare și instabilitate. Ciprian Bacila este presedintele ales al Asociatiei Romane de Psihiatrie si Psihoterapie (ARPP) si al Congresului National de Psihiatrie si ocupa functia de director medical al Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr Gheorghe Preda” Sibiu.

El a subliniat că trebuie acordată atenție pregătirii viitorilor specialiști, motiv pentru care „în județul Sibiu, la Păltiniș, în perioada 20-26 iulie 2025, se va organiza singura școală de vară de psihofarmacologie din țară”.

„În timpul congresului, am explorat noi perspective asupra sănătății mintale, am discutat despre progresele în diagnostic și tratament și ne-am întărit convingerea că numai prin colaborare putem oferi pacienților noștri cele mai bune îngrijiri. Într-o lume în schimbare constantă și instabilitate, provocările în domeniul sănătății mintale sunt din ce în ce mai complexe. prioritate în România și bolnavii de psihiatrie să nu mai fie stigmatizați De aceea acordăm o mare atenție pregătirii viitorilor specialiști, iar în județul Sibiu, la Păltiniș, se va organiza în perioada 20-26 iulie 2025 singura școală de vară de psihofarmacologie”, a spus medicul Ciprian Bacila.

Congresul Național de Psihiatrie de la Sibiu a reunit timp de patru zile, în perioada 19-22 martie, sute de specialiști din țară și din străinătate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri