Sala de spectacole Royal Albert Hall din Londra va găzdui primul concert la capacitate întreagă de la începutul pandemiei de COVID-19, în data de 6 iulie, au anunţat marţi administratorii ei, citaţi de BBC.
Prestigioasa sală de concerte din Londra se va redeschide pe 29 mai cu o serie de show-uri organizate la capacitate limitată, înainte de a găzdui un concert la capacitate întreagă pe 6 iulie, ce va fi susţinut de cântăreţul James Blunt.
Sala londoneză nu a mai fost utilizată la capacitatea ei maximală de primire din 17 martie 2020, iar administratorii săi au fost nevoiţi să amâne evenimentele create pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la inaugurarea sălii, informează Agerpres.
"Suntem atât de încântaţi să ne întoarcem la ceea ce ştim noi să facem cel mai bine", a declarat Craig Hassal, directorul executiv de la Royal Albert Hall.
Un concert familial susţinut de trupa sălii londoneze va fi primul show care va deschide această serie de spectacole, pe 29 mai. Apoi, Royal Choral Society va susţine un concert, "Messiah", de Handel, cu respectarea normelor de distanţare socială, în ziua următoare.
Corul menţionat a interpretat acest oratoriu în fiecare an la Royal Albert Hall începând din 1876, cu excepţia perioadei celui de-Al Doilea Război Mondial şi a anului 2020, marcat de pandemia de COVID-19.
Concertul care va celebra cea de-a 150-a aniversare a sălii londoneze va avea loc pe 19 iulie şi va include noi lucrări semnate de David Arnold, compozitorul coloanelor sonore ale filmelor din francizele "James Bond" şi "Sherlock Holmes". Planurile iniţiale prevedeau susţinerea acestui concert în data de 29 martie, ziua în care se împlineau exact 150 de ani de la inaugurarea sălii Royal Albert Hall.
La fel ca pentru multe alte săli de spectacole, pandemia de COVID-19 a afectat grav Royal Albert Hall în 2020, care a raportat pierderi financiare de 18 milioane de lire sterline şi a trebuit să ramburseze 6,5 milioane de lire sterline reprezentând contravaloarea unor bilete deja vândute în prima parte a anului trecut.
Royal Albert Hall va găzdui pe 6 iulie primul concert la capacitate întreagă de la începutul pandemiei
București
2°C
Articole Similare

3.543
VIDEO Ministrul Sănătății anunță o schimbare majoră în sistem: Se întâmplă după 36 de ani de așteptare
3.543

1.956
Descoperirea care ar putea schimba radical lumea sportului: Cercetătorii au identificat o bacterie care poate crește forța musculară
1.956

3.175
Descoperirea care schimbă totul despre miopie: detaliul ignorat care ar putea explica 'explozia' afecțiunii. Și nu, nu sunt ecranele
3.175

1.571
Avertismentul cercetătorilor: cum ne poate afecta iluminatul slab din locuințe
1.571

128
Greșeala pe care o fac milioane de oameni în martie și care agravează alergia la polen
128

1.030
O posibilă 'defecțiune energetică' în creier ar putea explica depresia: Este descoperirea care schimbă modul de diagnosticare
1.030

922
Aerul rarefiat de la munte, aliat împotriva diabetului. Cercetătorii au descoperit mecanismul neașteptat din spatele fenomenului
922

1.512
Caz unic în medicină: O femeie născută fără vagin și col uterin a rămas însărcinată natural
1.512

432
Cercetătorii spanioli au inventat corneea din solzi de pește: Ar putea revoluționa piața transplanturilor
432

1.506
O simplă fotografie a mâinii poate depista o boală rară care scurtează viața cu zece ani. Inteligența artificială poate identifica semnele
1.506

31
Bugetul pentru serviciile dedicate persoanelor cu autism crește la 30 de milioane de euro în 2026
31

65
Semne timpurii ale autismului: la ce trebuie să fie atenți părinții
65

49
Mituri despre autism, demontate de specialiști: Cauza exactă nu este încă cunoscută
49

















Comentează