Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia a atacat puternic infrastructura informatică a țărilor NATO: numărul atacurilor a crescut cu 300% față de 2021 (Google)

publika.md
atac cibernetic

Atacurile cibernetice ruse au crescut cu 300% în ţările membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în raport cu 2020 şi cu 250% în Ucraina, potrivit unui raport al companiei Google ce confirmă importanţa tot mai mare a acestei arme în conflictele viitorului, informează joi AFP.

"Operaţiunile cyber ale atacatorilor susţinuţi de guvernul rus au devenit tot mai puternice în timpul anului 2021, înainte de invazia" rusă asupra Ucrainei, pe 24 februarie 2022, notează raportul societăţii de securitate cibernetică Mandiant, preluată recent de Google Cloud pentru a fi integrată în Grupul de analiză a ameninţărilor (TAG) al gigantului american, informează AGERPRES. "În 2022, Rusia şi-a amplificat ţintirea de utilizatori în Ucraina cu 250% în raport cu 2020. Ţintirea de utilizatori din ţări membre ale NATO a crescut cu peste 300% în timpul aceleiaşi perioade", afirmă raportul. "Este clar că (tehnologia) cyber va juca acum un rol integrat în conflictele armate viitoare, în sprijinul formelor tradiţionale de război", adaugă el.

Toate armele din dotare

Site-uri piratate, război informaţional, sabotarea unor infrastructuri critice, spionaj: toată panoplia cyber a fost utilizată de cele două tabere în războiul din Ucraina, însă fără a fi foarte vizibilă şi nici, cel puţin deocamdată, fără a influenţa în mod decisiv luptele.

Hackerii pro-Moscova "au utilizat softuri rău intenţionate distrugătoare pentru a perturba şi degrada capacităţile militare şi guvernamentale ale Ucrainei", scrie Mandiant, descriind de asemenea atacuri împotriva unor infrastructuri civile, pentru a submina încrederea ucrainenilor în instalaţiile naţionale.

"Am observat mai multe atacuri cibernetice distructive în Ucraina în timpul primelor luni ale lui 2022 decât în opt ani precedenţi", dezvăluie raportul.

Mandiant subliniază, ca alţii înaintea sa, cum aceste operaţiuni amestecă furtul de date, distrugerea şi contribuţia la operaţiuni de influenţă, inclusiv pentru a susţine acţiunile şi reputaţia grupului paramilitar rus Wagner.

De asemenea, societatea cibernetică subliniază în ce măsură harta mondială a atacatorilor cyber, adesea foarte preocupaţi de câştiguri financiare, este redesenată de conflictul ucrainean şi de mişcările geopolitice care au decurs de aici.

"Războiul i-a determinat pe atacatori, susţinuţi de guvernul chinez, să-şi întoarcă interesul spre ţinte ucrainene, occidentale şi europene, pentru a obţine informaţie despre conflict", dezvăluie documentul.

Întreaga galaxie cyber din Europa de Est s-a modificat

În plus, întreaga galaxie cyber din Europa de Est s-a modificat. "Se amestecă liniile între atacurile motivate de câştiguri financiare şi cele susţinute de guvernele din Europa de Est", constată Mandiant.

Atacatorii cibernetici "schimbă ţintele pentru a se alinia intereselor geopolitice regionale", adaugă raportul, notând că unele grupuri au dispărut, iar altele au pierdut figuri importante, fără îndoială din cauza dezacordurilor asupra strategiilor de urmat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.