Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia a condamnat un cuplu din Kaliningrad la ani grei de închisoare pentru activităţi de spionaj în favoarea Letoniei

cotidianul.ro
fratie siluete spioni umbra

Un cuplu căsătorit din regiunea rusă Kaliningrad a fost condamnat joi de un tribunal la ani grei de închisoare pentru spionaj în favoarea Letoniei, a anunţat Serviciul Federal de Securitate (FSB), subliniind că cei doi se fac vinovaţi de trădare de stat, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Soţia, Antonina Zimina, care a primit 13 ani de închisoare, a fost recrutată de serviciile de informaţii letone în 2012 când a călătorit în străinătate, precizează FSB într-un comunicat. Apoi, ea a început să adune informaţii clasificate şi să le transmită Letoniei, adaugă comunicatul.

Soţul ei, Konstantin Antoneţ, a primit 12,5 ani de închisoare. Potrivit FSB, Anoneţ a fost recrutat pentru activităţi de spionaj de soţia sa în 2015 şi a sustras informaţii de la angajatorul său - Ministerul Economiei al regiunii Kaliningrad -, informaţii pe care le-a transmis Letoniei.

Citește și: 'Am adus 300.000 de euro pentru campania din 2009-Situația mea și a soțului permitea', a spus Udrea în fața instanței -A explicat că nu știe nimic despre fapte

Cuplul a negat orice acţiune ilegală şi a înaintat apel la verdict, a anunţat avocatul lor Mihail Baev pentru site-ul de ştiri MBKH.

Procesul lor, care s-a desfăşurat în spatele uşilor închise, a ţinut primele pagini ale ziarelor din Rusia, cu informaţii conform cărora ei au transmis Letoniei o fotografie cu un ofiţer FSB ce a venit la nunta lor.

Comunicatul de joi al FSB nu face nicio referire la acest incident.

Kaliningradul este o regiune rusă puternic militarizată ce se află între Lituania şi Polonia, ţări-membre ale UE, şi care are ieşire la Marea Baltică. Rusia a capturat regiunea de la Germania spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, aminteşte Reuters.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.