Rusia, Canada, Marea Britanie și Spania sunt echipele calificate în semifinalele Cupei Davis

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 23-11-2019

Actualizat: 23-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: australian open facebook

Rusia, Canada, Marea Britanie și Spania au obținut, vineri, calificarea în semifinalele Cupei Davis, care vor avea loc sâmbătă, pe arena "Caja Magica", Madrid, potrivit Mediafax.

Prima echipă calificată în semifinale a fost Canada, care a trecut cu 2-1 de Australia. Vasek Pospisil a adus primul punct canadienilor după victoria obținută joi contra lui John Millman, scor 7-6 (7), 6-4. Egalitatea a fost restabilită de Alex De Minaur, care a câștigat meciul cu Denis Shapovalov, scor 3-6, 6-3, 7-5. Calificarea s-a decis la dublu, unde Pospisil și Shapovalov s-au impus în fața cuplului format din Thomson și Peers, scor 6-4, 6-4.

De partea cealaltă, Rusia s-a impus și ea dramatic, contra Serbiei. Andrey Rublev a câștigat primul meci, împotriva lui Filip Krajinovic, scor 6-1, 6-2, însă Novak Djokovic a dus scorul general la 1-1, după triumful în fața lui Karen Khachanov, 6-3, 6-3. Calificarea s-a decis tot la dublu, unde Khachanov și Rubev au câștigat în decisiv contra lui Djokovic și Troicki: 6-4, 4-6, 7-6 (8).

Citește și: Surpriză de PROPORȚII pentru Dăncilă - Câți alegători noi a câștigat după conferința maraton de marți? Anunțul lui Pieleanu

Marea Britanie s-a calificat în penultimul act al Cupei Davis după victoria cu 2-0 în fața Germaniei. Kyle Edmund l-a învins pe Philipp Kohlschreiber, 6-3, 7-5, iar Daniel Evans a câștigat contra lui Jan-Lennard Struff, scor 7-6 (6), 3-6, 7-6 (2).

În ultimul duel de vineri, Spania a eliminat Argentina. Ibericii au fost conduși, după eșecul lui Pablo Carreno-Busta contra lui Guido Pella, scor 7-6 (3), 6-7 (4), 1-6. Liderul mondial Rafael Nadal a fost decisiv nou, câștigând atât meciul de simplu - contra lui Diego Schwartzman, 6-1, 6-2 - dar și pe cel de dublu, alături de Marcel Granollers, contra cuplului format din Maximo Gonzalez și Leonardo Mayer, scor 6-4, 4-6, 6-3.

Prima semifinală, cea dintre Rusia și Canada, va începe sâmbătă, de la ora 11:30, în timp ce duelul dintre Marea Britanie și Spania va debuta în jurul orei 18:30.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri