Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia, condamnată la CEDO cu privire la reprimarea unei manifstaţii împotriva lui Putin

CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit marţi că Rusia se face vinovată de multiple încălcări ale drepturilor omului în cazul a doi opozanţi condamnaţi din cauză că au participat la o amplă adunare împotriva revenirii la Kremlin a lui Vladimir Putin în 2012, relatează AFP potrivit news.ro

Cei doi care au sesizat CEDO - liderul Frontului de Stânga Serghei Udalţov şi unul dintre apropiaţii săi, Leonid Razvozjaev - au fost găsiţi vinovaţi în 2014 de faptul că au organizat tulburări de mare amploare la 6 mai 2012, la Moscova, cu o zi înaintea învestirii lui Vladimir Putin în al treilea mandat de preşedinte, şi au fost condamnaţi la patru ani şi jumătate de închisoare.

CEDO subliniază că autorităţile judiciare ruse au imputat responsabilitatea unor ciocniri violente cu poliţia manifestanţilor, iar lui Serghei Udalţov cu privire la organizarea acestei mobilizări, ”fără să examineze responsabilitatea autorităţilor în degenerarea reuniunii, care era paşnică iniţial”.

Curtea aminteşte că a stabilit, într-o hotărâre anterioară, că ”tensiunile au fost create de decizia autorităţilor de a schimba în mod neaşteptat locul prevăzut al adunării, fără să informeze în mod adecvat manifestanţii” şi subliniază că Serghei Udalţov nu a arătat ”nicio intenţie violentă şi a îndemnat, din contră, la calm”.

Tratamentul la care au fost supuşi opozanţii a putut avea ”un efect disuasiv asupra voinţei altor persoane de a asista la manifestaţii sau de a participa la o dezbatere politică deschisă!”, au subliniat judecătorii de la Strasbourg.

Ei au condamnat Rusia, între altele, cu privire la încălcarea libertăţii de exprimare a lui Serghei Udalţov şi încălcarea interdicţiei tratamentelor inumane în cazul lui Leonid Razvozjaev.

Razvozjaev s-a dus la Kiev, în octombrie 2012, cu intenţia de a cere azil în Ucraina, dar afirmă că a fost răpit de peroane care acţionau în contul statului rus, care l-au adus înapoi în Rusia.

CEDO a apreciat că nimic nu arată că aceşti bărbaţi acţionau în contul statului rus sau că autorităţile ucrainene au fost implicate.

Însă Curtea a recunoscut răpirea şi relele tratamente la care a fost supus şi subliniază că niciuna dintre cele două ţări nu a anchetat eficient cu privire la aceste fapte.

CEDO a condamnat Rusia şi Ucraina să-i plătească 11.000 şi, respectiv, 4.000 de euro lui Razvozjaev, reprezentând despăgubiri morale.

Rusia a fost condamnată să-i plătească despăgubiri morale în valoare de 9.000 de euro lui Serghei Udalţov.

Udalţov a fost unul dintre liderii opoziţiei în timpul manifestaţiilor de amploare din iarna 2011/2012, la Moscova, împotriva Kremlinului. Formaţiunea sa, Frontul de Stânga, reprezenta flancul stâng al mişcării de protest.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.