Rusia 'contraatacă' în Orientul Mijlociu și Asia: Moscova e aproape să vândă scuturi antirachetă în mai multe țări

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 23-01-2018

Actualizat: 23-01-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Rusia este angajată în negocieri pentru livrarea de sisteme de apărare antirachetă S-400 în unele ţări din Orientul Mijlociu (OM) şi Asia de Sud-Est interesate să achiziţioneze astfel de sisteme, informează marţi mass-media ruse, citate de agenţia de presă Xinhua, potrivit Agerpres.

'Alte ţări, în special din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est, au manifestat interes pentru achiziţionarea de sisteme S-400. Negocieri au fost deja demarate', a declarat ministrul apărării al Federaţiei Ruse, Serghei Şoigu, pentru agenţia de presă TASS.

Citește și: Încă o țară din UE cere aderarea României la Schengen: 'Cum poate să fie Grecia, iar România să nu fie?'

Ministrul a mai declarat că Rusia este gata să le împărtăşească partenerilor săi din experienţa utilizării acestor echipamente.

Rusia a semnat recent un contract pentru vânzarea de sisteme de apărare aeriană S-400 către Turcia. Conform contractului, Rusia va livra sisteme S-400 Turciei începând din martie 2020.

S-400 este cel mai nou sistemul de apărare antiaeriană rusesc şi poate să opereze cu trei tipuri de rachete, capabile să distrugă ţinte, inclusiv rachete balistice şi de croazieră.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri