Rusia este pregatita sa reia importul de fructe proaspete din Republica Moldova, în special al fructelor de sezon, cum ar fi cirese, prune, piersici, nectarine sau caise, se mentioneaza într-o declaratie data publicitatii marti seara de Serviciul federal de control veterinar si fitosanitar de la Moscova (Rosselhoznadzor) si citata de Sputnik.md.
Aceasta declaratie intervine în urma discutiei telefonice purtate marti de seful adjunct al Rosselhoznadzor, Iulia Svabauskene, si directorul Agentiei nationale pentru protectia consumatorilor din Republica Moldova, Iuri Carp.
Convorbirea telefonica a avut loc la initiativa Chisinaului, care si-a exprimat dorinta de a furniza pe piata rusa fructe de sezon, indica biroul de presa al Serviciului de control veterinar si fitosanitar de la Moscova.
Responsabila Rosselhoznadzor a subliniat ca livrarile de cirese, prune, piersici, nectarine si caise ar putea fi reluate doar dupa ce expertii rusi se vor fi familiarizat cu activitatea Agentiei nationale pentru protectia consumatorilor din Republica Moldova, precum si cu activitatea filialelor acesteia în regiuni.
Partea rusa intentioneaza în acest caz sa instituie o monitorizare privind securitatea biologica în locurile de cultivare a fructelor în Republica Moldova, precum si mecanisme de certificare fitosanitara a produselor exportate.
Moscova si Chisinaul urmeaza sa convina acum asupra datei acestor inspectii, iar pâna atunci Rosselhoznadzor asteapta din partea autoritatilor moldovene informatii despre productia anumitor tipuri de produse vegetale, precum si rezultatele monitorizarilor fitosanitare ale culturilor destinate exportului din ultimii trei ani.
Rusia a impus înca din iulie 2014 restrictii la importurile de produse agricole din Republica Moldova ca urmare a semnarii de catre aceasta din urma a Acordului de asociere la UE, avertizând ca va lua 'masuri de protectie' daca se va dovedi ca acordul afecteaza economia rusa.
Comentează