Sute de bloggeri ruşi sunt plătiţi de Moscova pentru a inunda internetul cu comentarii antioccidentale şi pro-Kremlin, scrie joi publicaţia The Guardian, care publică mărturiile a doi astfel de informaticieni care au lucrat în cadrul unei structuri specializate.
Activitatea lor se desfăşura la Sankt-Petersburg, într-o clădire de patru etaje pe care scria 'Business centre', în realitate sediul unei armate secrete de 'troli', adică informaticieni a căror misiune este să posteze pe forumurile, chaturile şi reţelele de socializare din Rusia şi străinătate, precum şi în secţiunile de comentarii ale publicaţiilor occidentale, în special idei ce pun într-o lumină favorabilă Kremlinul.
Cei doi informaticieni intervievaţi de The Guardian descriu un regim draconic în respectiva instituţie, de exemplu ei primind amenzi dacă întârziau chiar şi câteva minute sau dacă nu îşi atingeau targetul de postări, în timp ce salariul de circa 45.000 de ruble (790 de dolari) le-a fost plătit mereu neoficial, nefiind angajaţi cu forme legale, singurul document semnat fiind un angajament de confidenţialitate. Ei nu aveau voie să dezvăluie niciunuia dintre prieteni cu ce se ocupă, iar pe reţelele de socializare unde activau foloseau doar pseudonime. Activitatea se desfăşoară în grupuri de circa 20 de 'troli', iar fiecare grup este controlat de trei editori, care verificau postările şi percepeau amenzi dacă acestea nu se conformau criteriilor ideologice sau erau făcute cu copy-paste.
Vizualizarea postărilor arată strategia urmărită. Astfel, postări despre subiecte diverse si fără tentă politică, precum 'cele mai frumoase 20 de castele din Europa' sau 'indicii că nu te întâlneşti cu fata potrivită' sunt intercalate printre postări despre Ucraina ori care sugerează că liderul opoziţiei ruse, Alexei Navalnâi, este corupt. Instrucţiunile despre postările politice sunt date în fiecare dimineaţă, având denumirea de 'sarcini tehnice', în timp ce 'postacii' au deplina libertate să le aleagă pe cele apolitice.
Dar 'cel mai înfricoşător lucru este că, atunci când vorbeşti cu prietenii, observi că ei repetă ceea ce ai văzut în sarcinile tehnice şi îţi dai seama că toate acestea chiar au avut efect', mărturiseşte unul dintre informaticienii care s-au confesat publicaţiei britanice.
Celălalt, care a activat într-o secţie specializată pe moderarea pe chat, notează că activitatea acesteia se desfăşura în grupuri de câte trei 'postaci', dintre care primul lansa o temă de discuţie ori posta un link, iar ceilalţi porneau mai departe propaganda folosind linkuri cu articole favorabile Kremlinului sau cu pamflete la adresa liderilor ucraineni ori occidentali. Uneori aceştia sunt înfăţişaţi şi în imagini prelucrate cu Photoshop, astfel încât să li se evidenţieze punctele slabe ori să-i arate în ipostaze umilitoare, cum ar fi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko mergând târâş în timp ce afirmă 'ne pregătim pentru integrarea europeană'.
Fiecare 'sarcină tehnică' de acest fel are şi o 'concluzie' pe care participanţii la discuţiile online trebuie în mod obligatoriu să o citească pentru ca propaganda să-şi atingă scopul. 'Majoritatea experţilor sunt de acord că SUA încearcă în mod deliberat să slăbească Rusia, iar Ucraina este folosită pentru atingerea acestui scop (...) Dar ţara noastră nu va permite realizarea planurilor americane şi vom lupta pe scena internaţională pentru suveranitatea noastră', este un exemplu de 'concluzie'.
'Postacii' care lucrează în această structură sunt împărţiţi în proporţii aproximativ egale între cei care chiar cred în ceea ce fac şi cei care au venit acolo doar pentru că au nevoie de bani, susţine unul dintre cei doi informaticieni, care a părăsit respectivul centru după ce a lucrat acolo două luni. Însă nu se ştie dacă, în afara aşa-zisului 'Business centre' din Sankt Petersburg, în Rusia mai există şi altele asemănătoare.AGERPRES
Rusia foloseşte o armată de informaticieni pentru propaganda pe internet (The Guardian)
Explorează subiectul
Articole Similare

22
Conferinţa de Securitate de la Munchen - Comentariile recente ale reprezentanţilor guvernului SUA au provocat iritare în cadrul NATO
22

1.457
VIDEO Audieri tensionate în Camera Reprezentanților - Pam Bondi chestionată în legătură cu dosrele Epstein
1.457

1.321
Cum va arăta lumea în 2036: Cine are puterea să rămână și cine va fi șters de pe hartă
1.321

49
VIDEO Furtuna Nils lovește Franța - Sunt cel puțin doi morți
49

509
Conferința de Securitatea de la Munchen - Un an de tensiuni transatlantice
509

60
Tarifele lui Trump provoacă un deficit record de 3,5 miliarde de dolari la garanţiile vamale ale importatorilor din SUA
60

128
Președintele Poloniei reafirmă că este pregătit pentru discuții cu Vladimir Putin
128

85
Peter Szijjarto declară că Ungaria apreciază foarte mult eforturile de menținere a păcii ale Chinei menite să pună capăt războiului din Ucraina
85

2.215
Marco Rubio cere reevaluarea noilor realități înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen: ”Trăim într-o nouă eră geopolitică”
2.215

81
Rusia va trimite un lot de petrol în Cuba ca ajutor umanitar
81

41
Principalul avocat al Goldman Sachs demisionează pe fondul consecinţelor legate de cazul Epstein
41

3.033
Țara cu peste un milion de români pregătește alocația universală: 200 de euro pe lună pentru fiecare copil
3.033

2.680
VIDEO 'El presidente Trumpo' - Donald Trump devine Fidel Castro într-o parodie AI virală: 'O să avem fiesta în fiecare zi, cu mojito și mamacitas'
2.680

















Comentează