Un tribunal din Federaţia Rusă a respins joi apelul înaintat de fostul jurnalist Ivan Safronov, inculpat pentru trădare mai devreme luna aceasta, şi a decis ca el să rămână în arest preventiv, informează Reuters potrivit Agerpres.
Safronov, fost jurnalist devenit în luna mai consilier la Agenţia Spaţială Federală Rusă (Roskosmos), a fost arestat pe 7 iulie şi acuzat de transmiterea de secrete militare către Republica Cehă în 2017, acuzaţii pe care el le neagă.
Ivan Safronov riscă până la 20 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat în cadrul unui proces ce va avea loc după toate probabilităţile în spatele uşilor închise, din cauza a ceea ce autorităţile consideră a fi caracterul sensibil al cazului.
Susţinătorii lui Safronov spun că nu cred în aceste acuzaţii, care au dat fiori comunităţii media din Rusia. Ei îl descriu pe Safronov drept patriot rus şi vor ca detaliile cazului să fie făcute publice, pentru a fi analizate cu atenţie. Până acum au fost date publicităţii puţine informaţii.
Înainte de audierea de la apel de joi, redactori-şefi de la mai multe mass-media ruse au declarat că pot garanta personal pentru fostul jurnalist militar care a lucrat pentru prestigioasele cotidiane economice Kommersant şi Vedomosti. El a fost acreditat inclusiv la Kremlin, pentru relatarea activităţii preşedintelui Vladimir Putin.
Ivan Pavlov, avocatul lui Safronov, a afirmat săptămâna trecută că informaţiile pe care se presupune că le-a divulgat clientul său se referă la livrările de armament rusesc în Orientul Mijlociu şi Africa, iar anchetatorii susţin că secretele respective au fost transmise ulterior şi Statelor Unite
Rusia - Fostul jurnalist Ivan Safronov, inculpat pentru trădare, rămâne în arest preventiv
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.888
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
1.888

2.918
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
2.918

1.730
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
1.730

3.192
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.192

119
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
119

2.265
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.265

8.288
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
8.288

166
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
166

153
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
153

1.930
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.930

2.547
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.547

167
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
167

70
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
70
















Comentează