Rusia îi eliberează pe reporterul Wall Street Journal Evan Gershkovich și pe fostul pușcaș marin american Paul Whelan ca parte a unui schimb major de prizonieri cu SUA, potrivit unor surse familiarizate cu situația. Bărbații, încarcerați în Rusia pe baza unor acuzații de spionaj pe care SUA le neagă, sunt în drum spre destinații din afara Rusiei, notează Bloomberg.
SUA și aliații săi vor returna Rusiei prizonierii pe care îi dețin în cadrul acordului, au declarat sursele citate.
Detaliile suplimentare ale schimbului nu sunt deocamdată disponibile.
Gershkovich, reporter la The Wall Street Journal, arestat în martie 2023 sub acuzația de spionaj, a fost condamnat în iulie la 16 ani într-o închisoare de maximă securitate.
Evan Gershkovich a fost condamnat la închisoare în Rusia
Un tribunal rus l-a condamnat pe jurnalistul american Evan Gershkovich de la Wall Street Journal (WSJ) la 16 ani de închisoare cu privire la ”spionaj”, o acuzaţie pe care jurnalistul, angajatorul şi Statele Unite o resping, într-un proces rapid, cu uşile închise, într-un sistem judiciar puternic politizat, relatează The Associated Press şi AFP.
Gershkovich, angajatorul său şi Guvernul american resping ferm acuzaţiile formulate împotriva jurnalistului.
Oficiali americani şi The Wall Street Journal au respins procesul drept o ”farsă”, potrivit News.ro.
Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat în martie 2023 în timp ce realiza un reportaj în Ural, la Ekaterinburg, şi a fost acuzat de spionaj în contul Statelor Unite.
El a fost găsit vinovat de ”spionaj”, o acuzaţie pe care Rusia nu a susţinut-o niciodată cu probe.
Jurnalistul urmează să fi închis într-o colonie penitenciară ”cu regim sever”, la fel ca Navalnîi
Reporterul WSJ, un fost jurnalist AFP, urmează să-şi ispăşească pedeapsa într-o colonie penitenciară ”cu regim sever”, a dispus judecătorul Andrei Miniev, potrivit unei jurnaliste AFP prezente la audiere, un lucru care înseamnă condiţii de detenţie foate stricte în comparaţie cu un ”regim nornal”.
Comentează