Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia nu recunoaște mișcarea talibanilor drept putere legitimă în Afganistan

Middle East Eyes
afganistan

Deocamdată, Rusia nu recunoaște mișcarea talibanilor (interzisă în Federația Rusă) drept putere legitimă în Afganistan, dar este pregătită să lucreze cu un guvern de tranziție, a declarat reprezentantul special al președintelui rus pentru Afganistan, directorul Departamentului doi pentru Asia din cadrul Ministerului de Externe, Zamir Kabulov, citat de agenția RIA Novosti.

”Întotdeauna ne-am pronunțat în favoarea unui guvern de tranziție, cu care, desigur că vom lucra”, a comentat diplomatul ultimele evoluții ale situației din această țară.

După cum amintește agenția Lenta.ru, la 15 august, insurgenții talibani s-au apropiat de porțile Kabulului și pe urmă au intrat în oraș. În plus, ei au anunțat că au instituit controlul asupra întregului teritoriu al Afganistanului. În prezent, conducerea țării a fost încredințată unui consiliu interimar. În componența noului consiliu au intrat șeful Consilului Suprem de Reconciere Națională, Abdullah Abdullah și fostul președinte Hamid Karzai. Consiliul va preda puterea talibanilor.

Președintele țării, Ashraf Gani, și-a abandonat funcția și a plecat în Tadjikistan.

Ultima oră:

În Afganistan, are loc o confruntare între două forțe – un ”experiment istoric” al Statelor Unite. Cu aceste cuvinte, reprezentantul oficial al Ministerului Rus de Externe, Maria Zaharova, a comentat capturarea Afganistanului de către talibani.

”Surprinzător, dar adevărat: în Afganistan, există o confruntare între două forțe, ambele fiind rezultatul procesului de gândire al SUA. Lumea urmărește cu groază rezultatul unui alt experiment istoric al Washingtonului”, a scris Maria Zaharova pe canalul său de Telegram.

La începutul lunii iulie, mass-media a raportat că armata SUA a fost retrasă din Afganistan. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda declarației liderului american Joe Biden, precum că trupele vor rămâne în Afganistan până la sfârșitul lunii august. Talibanii au continuă să preia orașele din Afganistan care, la ora actuală, se află, practic, în întregime, sub controlul lor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.