Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anunț crucial! Primul moment în care Rusia cedează de la începutul războiului: documentul final o să fie încheiat în curând

Ria Novosti
garda nationala rusia

Ministerul rus al Apărării anunţă vineri că un ”document final” urmează să fie gata ”foarte curând”, în vederea permiterii exportului cerealelor dn Ucraina, în urma unor negocieri, în această săptămână, între Moscova, Kiev, Ankara şi ONU, relatează AFP.

”Propunerile Rusiei au fost susţinute în ansablul lor de către participanţii la consultări. Iar foarte curând munca de redactare a documentului final - Iniţiativa Mării Negre - va fi încheiată”, anunţă, într-o înregistrare video difuzată de către Ministrul rus al Apărării, purtătorul de cuvânt al instituţiei, generalul Igor Konaşenko, informează News.ro.

Vezi și: Prima decizie după negocierile privind exportul de cereale din Ucraina: ce au decis Ucraina, Turcia, Rusia și ONU .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.