Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

RUTĂ NOUĂ - Compania Lufthansa introduce zboruri Iași - Frankfurt

Lufthansa avion

Compania Lufthansa va opera patru zboruri pe săptămână pe ruta Iaşi-Frankfurt, începând din 21 mai, tarifele pentru un bilet dus-întors pornind de la 189 de euro.

Potrivit conducerii Aeroportului din Iaşi, este pentru prima oară când locuitorii din zona Moldovei vor putea călători cu avionul la Frankfurt, un nod aerian care oferă atât conexiuni pentru zboruri transcontinentale, cât şi posibilitatea de a călători spre alte aeroporturi europene, conform News.ro.

Citește și: STUDIU Vaccinul anticoronavirus NU are aceeași eficiență la persoanele cu obezitate

Zborurile sunt programate lunea, joai, vinerea şi duminica, iar biletele pot fi deja achiziţionate de pe site-ul companiei aeriene germane.

"Lufthansa, Austrian Airlines şi SWISS continuă să ofere conexiuni către hub-urile din Frankfurt, München, Viena şi Zurich din Bucureşti, Cluj, Sibiu şi Timişoara. România a fost întotdeauna o piaţă importantă pentru Lufthansa Group şi suntem mândri că deservim această piaţă de peste cincizeci de ani. Chiar şi în timpul pandemiei nu am încetat niciodată să conectăm România cu lumea şi aşteptăm cu nerăbdare să ne întâmpinăm pasagerii la bordul aeronavelor noastre în această vară”, a declarat Zlatko Zlatic, Lufthansa Group General Sales Manager pentru România şi Republica Moldova.

La rândul său, Vasile Stoicea, directorul provizoriu al Aeroportului din Iaşi, a afirmat că noua rută va ajuta mediul de business local, el adăugând că, în ciuda vremurilor complicate, aeroportul ieşean prezintă interes pentru companiile străine.

"Suntem bucuroşi că în sfârşit putem răspunde solicitărilor numeroase pentru această destinaţie, Frankfurt, în special ale celor care călătoresc în interes de afaceri şi care au acum posibilitatea să ajungă mai des şi mai rapid la întâlnirile de lucru, iar oamenii de afaceri din Germania vor ajunge, la rândul lor, mai uşor la Iaşi. Noua rută va ajuta mediul de business local, contribuind la bunăstarea întregii comunităţi. Această companie nu mai operează pe niciun alt aeroport concurent din Moldova, astfel că vom reuşi să atragem clienţi din toată regiunea şi chiar de la Chişinău”, a declarat directorul provizoriu al Aeroportului din Iaşi, Vasile Stoicea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.