Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a adoptat legea care salvează pădurile României: supraveghere video și jandarmi care vor merge peste cei care fură

TVR Moldova
padure taieri

O inițiativă legislativă adoptată în Camera Deputaților va genera protecție suplimentară pentru pădurile din România. Proiectul prevede obligația proprietarilor de păduri să monteze sisteme de supraveghere video, iar jandarmii și polițiștii vor avea printre atribuții controlul camioanelor cu lemne.

Legea a fost adoptată cu 265 de voturi ”pentru” și un vot ”împotrivă”.

Legea a fost adoptată în Camera Deputaților și va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgat.

Astfel, se dorește implementarea unui sistem de monitorizare video care să permită supravegherea și înregistrarea activităților desfășurate în păduri, în special pe drumurile forestiere, unde tăierile ilegale au loc frecvent. Conform propunerii, sarcina asigurării acestei supravegheri cu sisteme tehnice de monitorizare și revine proprietarilor de păduri. În ceea ce privește asigurarea fondurilor necesare acestor investiții, ele ar urma să fie cu bani de la stat.

De asemenea, inițiativa prevede introducerea acțiunilor de control în fondul silvic din partea Jandarmeriei Române, ca urmare a supravegherii video efectuate. Astfel, Jandarmeria Română ar primi și atribuția de a monitoriza și interveni în cazul constatării unor activități ilegale în păduri, asigurând astfel aplicarea legilor și prevenirea infracțiunilor silvice.

Proiectul de lege are ca scop protejarea pădurilor, prevenirea tăierilor ilegale și asigurarea controlului eficient asupra activităților desfășurate în fondul forestier. Aceasta se dorește a fi un pas important în direcția conservării biodiversității și menținerii echilibrului ecologic, având în vedere importanța pădurilor în buna funcționare a ecosistemelor și în purificarea aerului.

În urmă cu doi ani, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor inițiase la rândul său o propunere de ordonanță de urgență asemănatoare, dar aceasta nu s-a concretizat într-o normă care să fie aplicată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.