Deși manualele de medicină descriu de multă vreme diabetul în trei categorii – tip 1, tip 2 și gestațional, comunitatea științifică redeschide un dosar vechi. O formă ignorată aproape un secol revine în atenție și schimbă modul în care este privită boala.
Un grup internațional de specialiști a validat recent existența unui tip distinct, numit acum diabet de tip 5. Nu este o descoperire nouă, ci oficializarea unei observații apărute încă din anii 1950, când medicul britanic Philip Hugh-Jones, aflat în Jamaica, a descris pacienți care nu se încadrau în tipurile cunoscute. Atunci i-a numit „tip J”, denumire care nu a fost preluată în practica medicală.
Abia în 2024, în urma unei întâlniri de experți organizate în India, boala a fost definită clar și introdusă în clasificare. The Lancet Global Health a semnalat momentul, considerat important pentru țările unde subnutriția rămâne prezentă. Estimările vorbesc despre 20–25 de milioane de persoane afectate, în special în Africa și Asia.
Caracteristica majoră ține de mecanism. În timp ce tipul 1 este autoimun, iar tipul 2 implică rezistență la insulină, tipul 5 apare după perioade îndelungate de subnutriție, de obicei pornind din copilărie. Pancreasul ajunge să producă foarte puțină insulină, însă organismul rămâne sensibil la hormon. Mulți pacienți sunt slabi sau subalimentați, iar istoricul lor nutrițional influențează direct funcția pancreatică.
Această particularitate complică tratamentul. Insulina rămâne necesară, dar dozele trebuie adaptate cu atenție, deoarece episoadele de hipoglicemie sunt frecvente în condițiile unei alimentații insuficiente. În regiunile cu acces limitat la monitorizare, gestionarea bolii devine dificilă.
Interesul pentru această formă a crescut după rezultatele studiului YODA, publicat în The Lancet Diabetes & Endocrinology. Aproximativ 900 de tineri adulți din Africa subsahariană au fost evaluați, iar o mare parte dintre ei nu prezentau markerii autoimuni ai diabetului de tip 1. Pancreasul lor încă producea insulină, dar în cantități reduse, semn al unei forme diferite de boală.
Portretul rezultat se potrivea definiției actuale a diabetului de tip 5. Studiul a relansat discuția despre diagnosticul greșit și despre lipsa unui cadru clar pentru aceste cazuri.
Endocrinologul Rachel Reinert, de la Universitatea din Michigan, susține că noua încadrare poate schimba abordarea terapeutică pentru milioane de pacienți. Profesorul Chittaranjan Yajnik, coautor al consensului internațional, subliniază că numele are un rol esențial: face boala vizibilă, permite orientarea resurselor și evită pierderea ei în categoriile deja existente.
Recunoașterea diabetului de tip 5 readuce în discuție impactul direct al condițiilor sociale asupra sănătății. Nu este vorba doar despre predispoziții genetice sau stil de viață, ci și despre efectele pe termen lung ale lipsei unei alimentații adecvate în copilărie. Organismul păstrează urmele acestor deficite, iar uneori, în aceste vulnerabilități se află explicația unor boli pe care abia acum începem să le conturăm corect.
Comentează