În perioada 25-29 octombrie 2023, s-a desfășurat cea de a IV-a ediție de Workshop organizat de Facultatea de Arhitectură de Interior din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – București, în parteneriat cu Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, dedicat refuncționalizării clădirilor de pe domeniul Complexului Regal Peleș, Sinaia.
Cei 33 de studenți și profesori, sub coordonarea conf. univ. dr. arh. Oana Diaconescu, decanul Facultății, au avut în program studierea lucrărilor de restaurare a patrimoniului construit prezente la Vila Șipot – Casa Arhitecților Peleșului, dar și cele ce se vor deschide în curând la Complexul Vulpărie. De asemenea, au fost analizate de către studenți realizările unice ale arhitecților care au edificat Castelele Peleș și Pelișor, în cadrul vizitelor de documentare organizate cu sprijinul Muzeului Național Peleș.
Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș este singura entitate non-guvernamentală și non-profit creată cu misiunea de a proteja, conserva, restaura și de a pune în valoare a patrimoniului istoric, arhitectural, artistic și peisagistic de pe Domeniul Regal Peleș, ca element – cheie al culturii, turismului și identității României în lume. Revalorizând acest patrimoniu, APRP promovează, pe plan intern și internațional, cultura și valorile istorice ale României.
Comentează