DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

S-a scris istorie în Australia: Safi și Okutoyi - primele fete din Iran și Kenya care au câștigat un meci de Grand Slam la juniori

Australian Open
australian open

Meshkatolzahra Safi, prima fată iraniană care a jucat în turneul de Grand Slam pentru juniori din Australia, a intrat în istorie, devenind prima care a câștigat un meci în acest turneu. Angella Okutoyi a scris și ea istorie pentru Kenia, din aceași postură de câștigătoare a unui meci la Melbourne.

Meshkatolzahra Safi, în vârstă de 17 ani, a învins-o pe rivala sa Anja Nayar, din țara gazdă, cu 6-4, 6-3, în meciul disputat duminică, și a devenit prima fată iraniană care a câștigat un meci la Australian Open, în turneul de junioare, performanță catalogată de Asociația de Tenis Feminin (WTA) ca o „piatră de hotar", scrie mediafax.ro.

Safi a fost prima jucătoare iraniană care a intrat în top 100 al clasamentului mondial de juniori la începutul acestei luni și a ajuns la Australian Open pe locul 87.

„Faceți cunoștință cu Meshkatolzahra Safi. Prima jucătoare din Iran care a intrat în Top 100 la juniori și care concurează la #AusOpen Girls' Singles!", a scris pe Twitter WTA.

Într-o altă postare, asociația de tenis a descris victoria lui Safi ca fiind una dintre „reperele istorice" ale turneului.

Într-un mesaj video difuzat de postul Varzesh 3 al IRIB, Safi le-a mulțumit iranienilor pentru tot sprijinul acordat.

Ea a spus că următorul său meci va fi cu o rivală belgiană, exprimându-și speranța că va reuși să realizeze o performanță bună în acel meci.

Videoclipurile și fotografiile cu jucătoarea de tenis au devenit virale pe rețelele de socializare, atrăgând foarte mult atenția asupra respectării de către aceasta a codului vestimentar islamic în timpul meciului.

La același turneu, protagonista unei performanțe similare este Angella Okutoyi, care face istorie pentru Kenya la Australian Open, la debutul ei la un turneu de Grand Slam.

Jucătoarea kenyană, în vârstă de 18 ani, aflată în plină ascensiune, a învins-o pe italiana Federico Urgesi, în primul tur, și a devenit prima kenyană care a câștigat un meci de Grand Slam la juniori.

Campioana africană de juniori din 2021 este acum pregătită să se confrunte cu australianca, Zara Larke, în turul al doilea al turneului.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.