Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a fost dat afară, luni seară, dintr-o emisiune desfășurată în direct la B1 TV.
Motivul: Andreea Pora s-a declarat deranjată de ceea ce spunea Ștefănescu și de faptul că acesta a criticat modul de desfăşurare a emisiunii şi subiectele discutate.
În timpul unei discuţii în care se vorbea despre cui a aparţinut decizia ca armata să tragă în români în acele zile, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu a avut un ton şi argumente care la un moment dat au enervat-o pe jurnalista Andreea Pora, care a afirmat că vrea să părăsească emisiunea, date fiind condiţiile. „Eu vreau să spun foarte clar, dacă nu se încetează cu răgetele, eu am şi altceva de făcut”, a spus jurnalista invitată în emisiunea de la B1 TV.
Moderatoarea, Sorina Matei, a intervenit şi l-a avertizat pe Ştefănescu că, dacă nu încetează, va fi nevoit să părăsească studioul. Reprezentantul social-democraţilor şi-a menţinut tonul, a întrerupt constant interlocutorii săi şi le-a criticat părerile. Totodată, Ştefănescu a fost nemulţumit de cursul conversaţiei în momentul în care Andreea Pora a adus în discuţie şi alegerile din 16 noiembrie. Anterior, social-democratul a afirmat despre Andreea Pora că este „acră în permanenţă”.
Moderatoarea l-a rugat pe Codrin Ştefănescu să iasă din platou după ce Andreea Pora a părut pregătită să părăsească emisiunea. Chiar înainte de pauza publicitară, Ştefănescu s-a conformat ultimele sale cuvinte înainte de plecarea din studio fiind:„Stimaţi români, asta e emisiunea de la B1”.