DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Salvatorii României - lideri umflați cu pompa (ANALIZĂ)

colac de salvare

În ultimii ani românii și-au pus speranțele în diverși lideri politici care, în primă fază, au părut capabili să se bată cu PSD. A fost o perioadă în care au apărut lideri politici diferiți de cei vechi, cu câteva atribute de imagine pe care nu prea le regăsim când privim atent scena politică. Onestitatea, bunul simț, specializarea pe anumite domenii au fost calitățile apreciate în prima fază de către electoratul anti-PSD, dar și de către cei care își doreau o înnoire a clase politice.

De aproape 8 ani apare în sondaje „fenomenul Alba ca Zăpada”. Oamenii își doresc forțe politice noi, care să nu mai aibă treabă cu trecutul, nu mai vor partidele politice care au condus România în epoca de tranziție. De aceea, datorită așteptărilor oamenilor, a existat fondul propice pentru apariția unor forțe noi. În timp, electoratul a înțeles că partidele nu se pot reforma din interior. Inerția este prea mare, forțele care conduc un partid sunt prea puternice pentru a lăsa puterea din mână. Partidele își fac din când în când un face un face-lift, mimează reforma, declară că se schimbă. Acest lucru se întâmplă de obicei în perioada preelectorală, tocmai pentru a da senzația electoratului că vocea să este ascultată și pentru a mai câștiga astfel câteva puncte.

Și pentru că nevoia exista, pentru că oamenii își doreau un „produs” politic nou, a apărut și „oferta”. Au apărut liderii politici ce păreau „salvatorii” forțelor anti-PSD. Au intrat în prima scenă și au început să joace.

De multe ori au fost lansați direct de către șefii statului. Au beneficiat de suportul acestora, cu toate beneficiile care vin odată cu această susținere.

Primul exemplu - Mihai Răzvan Ungureanu. A fost pus premier de către președintele Băsescu. A primit susținerea acestuia. Într-o săptămână avea o cotă de încredere de 30% deși era susținut în parlament de PDL, partid ce avea deja un bagaj negativ foarte mare. MRU a reușit să supraviețuiască doar 3 luni la guvernare. Din punct de vedere politic a jucat foarte prost, ostilizând în primul rând partidul care l-a susținut la votul de investitură. A urmat perioada în care MRU și-a făcut un partid politic, Forța Civică cu care a încercat să revină în prima scenă. A fost un fiasco, dar fostul premier a reușit să salveze în extremis partidul fuzionând cu PDL.

Deși MRU avea câteva atribute de imagine pe care nu le regăseam la concurenții săi, deși a beneficiat de postul de premier, nu a reușit să rămână în joc și să devină un lider puternic. A fost un lider ”umflat cu pompa” , crescut artifical și atunci când în spatele lui nu s-au mai aflat forțele care îl aruncaseră în luptă s-a desumflat rapid. A făcut greșeli multiple. Un tip inteligent, cult, pregătit, onest ( cel puțin la nivel de imagine publică) era „prototipul” perfect la care visa o parte din electorat. Din păcate lipsa experienței politice, ego-ul uriaș au fost principalii factori care au dus la prăbușirea politică.

Dacian Cioloș este al doilea exemplu. Lansat de președintele Iohannis, Cioloș avea aceleași atribute de imagine. Un tip onest, pregătit, cu o mare experiență administrativă a ajuns premierul României peste noapte. A avut un context favorabil cum poate nu a mai avut nimeni în ultima perioadă, nici chiar președintele Iohannis, care fără greșeala lui Ponta (limitarea dreptului la vot al diasporei ce a dus la formarea unui val uriaș anti-Ponta și pro-Iohannis) nu ar fi câștigat președinția.

Cioloș a jucat totul pe cartea tehnocraților, a încercat să rămână cu imaginea „independentului politic” chiar și în campania electorală deși era susținut de două forțe politice, USR și PNL.

Citiți și: Partidul Național Cioloș

Interviul din campania politică oferit celor de la ziare.com prin care s-a disociat și de PNL și de USR a fot principală greșeală politică pe care a putut să o facă. Și-a creat un curent ostil în ambele partide și de aceea nu a fost primit de către niciunul.

Cioloș a avut cam același traseu ca MRU. S-a aflat la o cotă mare de încredere pe care a pierdut-o după ce a plecat din postul de premier. Este normal să existe această pierdere, odată cu plecarea din funcție ieși de pe radarul presei, ieși din zona care îți poate conferi vizibilitate.

Ce nu este normal, însă, este ca bagajul de încredere pe care l-ai avut să îl risipești așa ușor. Și Cioloș a pierdut pe mâna lui. Lipsa experienței politice, un ego mult prea mare. Nici acum, în al doisprezecelea ceas, fostul premier tehnocrat nu da vreun semn că ar mai putea reprezenta ceva în viitor. Își lansează și își relansează platforma sa, dar și proprii susținători s-au plictisit.

Apoi, Nicușor Dan. Un exemplu atipic. Nu a fost lansat de vreun om politic, dar cred că a avut în spate alte forțe care au pompat în el. Cu o logistică fenomenală la alegerile din București, cu o vizibilitate mult peste medie, Nicușor a reușit să „fure” încrederea multor oameni. Deși mulți analiști au atras atenția atunci că USB este un PP-DD al intelectualilor, oameni onești au închis ochii și au pus ștampila pe Nicușor și pe USB. Azi, îi vezi pe Facebook cum regretă alegerea făcută.

Citiți și: Experimentul USB

Nicușor a pierdut partidul pe mâna lui și probabil nu va reuși să îl mai recâștige. Deși a reușit să facă un partid parlamentar, Nicușor Dan nu va mai putea să conducă construcția făcută de el însuși. Cel mult, va reuși să rupă USR și să ia o bucățică din el cu care va încerca să joace la alegerile din București.

Dacă ne uităm în sondaje, observăm aceeași apetență pentru Alba ca Zăpada. Va reuși cineva până la urmă să facă acest proiect? Greu de crezut, după exemplele pe care le-am avut în ultimii ani. Indiferent de cine va mai încerca să construiască o forță politică nouă trebuie să fie atent la experiențele anterioare. Până la urmă, un partid se face cu un lider politic autentic și nu cu unul pe care putem să îl „umflăm cu pompa” pentru o perioadă de timp.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.