Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sam Nunberg, un fost consilier al lui Trump, spune că refuză să coopereze cu Mueller, iar apoi revine asupra declaraţiei

Donald Trump

Sam Nunberg, un fost consilier politic al lui Donald Trump, a respins o citaţie prin care era chemat să compară în faţa unui mare juriu ce i-a fost trimisă de echipa procurorului special Robert Mueller în cadrul anchetei cu privire la amestecul rus în alegerile prezidenţiale americane din 2016, scrie AFP. Însă a anunţat ulterior că până la urmă va coopera, potrivit The Associated Press, scrie news.ro.

Într-un interviu acordat AP, Sam Nunberg a declarat că este furios din cauza citaţiei, însă a spus că până la urmă se va prezenta în faţa juriului şi va preda mii de e-mailuri şi alte comunicări cu alţi foşti oficiali între care mentorul său Roger Stone.

”Până la urmă am să cooperez cu ei”, a declarat el.

”Nu voi coopera”, a declarat anterioror, luni, Nunberg, la MSNBC.

”De ce aş sta 80 de ore să-mi trec în revistă e-mailurile?”, a declarat el, referindu-se un schimb de e-mailuri cu fostul consilier al preşedintelui american Steve Bannon şi asociatul lui Donald Trump Roger Stone.

Sam Nunberg a apreciat că această citaţie este ”absolut ridicolă”.

El a exclus orice idee a unei complicităţi între Donald trump şi Rusia.

Nunberg şi-a început colaborarea cu Donald Trump pe când acesta era om de afaceri, în 2011.

El a fost dat afară din echipa de campanie a lui Donald Trump în august 2015.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.