Şapte firme din judeţul Bistriţa-Năsăud au donat Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) echipamente medicale folosite pentru administrarea de oxigen pentru pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, în valoare de 216.000 de lei, a anunţat, marţi, managerul unităţii spitaliceşti, Gabriel Lazany.
"Pandemia ne uneşte din nou, iar cei cu inimă mare şi posibilitate au venit în sprijinul pacienţilor infectaţi cu COVID internaţi în Spitalul Judeţean, donând echipamente medicale pentru administrarea de oxigen în flux crescut, în valoare totală de 216.000 lei. În numele zecilor de pacienţi care vor beneficia de ele, mulţumim", a scris managerul SJU Bistriţa pe pagina sa de socializare, potrivit agerpres.ro.
Cele şapte firme bistriţene au contribuit fiecare cu sume cuprinse între 23.000 lei şi 54.000 lei.
La această dată, în cele două spitale suport COVID-19 din judeţul Bistriţa-Năsăud sunt internate, în total, 192 de persoane cu COVID-19, în timp ce alţi 1.520 de pacienţi sunt izolaţi la domiciliu.
Comentează