Şase cadre medicale de la Spitalul Municipal Blaj au fost confirmate cu noul coronavirus

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 30-04-2020

Actualizat: 30-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: googleusercontent.com

Un medic, trei asistente şi două infirmiere de la Spitalul Municipal Blaj, unde sunt trataţi doar pacienţii cu forme severe sau grave de infecţii cu COVID-19 ori care au şi alte patologii cronice, au fost confirmaţi cu noul coronavirus, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES.

"La Blaj au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu COVID-19, toate în rândul cadrelor medicale, în prezent internate la Spitalul Municipal Blaj, astfel: un medic şi o asistentă medicală care au lucrat în prima tură a spitalului în tratarea pacienţilor cu coronavirus. Medicul prezintă formă medie de îmbolnăvire, cu o evoluţie favorabilă, în timp ce asistenta medicală este asimptomatică; 2 asistente şi 2 infirmiere care urmau să intre în tură săptămâna viitoare şi care s-au infectat în afara Spitalului Blaj. Ele prezintă forme asimptomatice", se precizează în comunicatul dat publicităţii de Spitalul Municipal Blaj şi Primăria Blaj, potrivit agerpres.ro.

Citește și: S-ar pregăti un adevărat cutremur: Klaus Iohannis ar urma să-l debarce pe Ludovic Orban! O nouă femeie va fi premier? .

Numărul bolnavilor infectaţi cu noul coronavirus trataţi la Spitalul Municipal Blaj, spital suport pentru cazurile de COVID-19, până joi este de 51.

Un număr de 28 de pacienţi s-au vindecat şi au fost externaţi, trei pacienţi cu stare ameliorată au fost transferaţi la Secţia boli infecţioase a spitalului din Alba Iulia şi şapte pacienţi au decedat.

Citește și: Scandalos! Un cunoscut medic acuză abuzuri ale Poliției! ‘Umilință și lipsă de politețe la adresa seniorilor’

În prezent, în Spitalul Municipal Blaj sunt internaţi 23 de pacienţi, din care nouă (şase favorabili şi trei staţionari) la Boli Infecţioase, 12 pacienţi (opt favorabili şi patru staţionari) la Interne şi doi în stare critică la ATI.

La Spitalul Municipal Blaj sunt trataţi doar pacienţii cu forme severe sau grave de infecţii cu COVID-19 sau care au şi alte patologii cronice, celelalte spitale din judeţul Alba asigurând tratarea pacienţilor cu forme uşoare sau asimptomatice de infecţii cu COVID-19.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri