Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şase persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva mii au fost evacuate în Taiwan în urma unei furtuni tropicale 'de o severitate extrem de rară'

taifun, nesat

Şase persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva mii au fost evacuate în Taiwan în urma unei furtuni tropicale "de o severitate extrem de rară", după cum a anunţat Agenţia Naţională de Meteorologie, citată sâmbătă de AFP, potrivit Agerpres.

În unele regiuni din centrul şi sudul ţării cantităţile de precipitaţii au fost de aproape un metru, iar televiziunea a difuzat imagini cu localităţile acoperite complet de ape, în care armata a intervenit cu dificultate pentru a salva persoanele vârstnice sau copiii rămaşi blocaţi în locuinţele inundate. 

O sută de persoane au fost rănite, iar alte şase au decedat începând de joi în urma intemperiilor, trei dintre acestea pierzându-şi viaţa după ce o schelă pe care se aflau s-a prăbuşit.

Citește și: ȘOCANT! O vedetă Playboy a fost găsită moartă, cu urmele unei strangulări, în propria locuință - VIDEO

Aproximativ 6.000 de persoane au fost evacuate, multe dintre acestea fiind în continuare în adăposturi temporare, sâmbătă dimineaţa, când furtuna a părăsit insula. 

Taiwan se confruntă frecvent cu taifunuri pe perioada verii. Anul trecut, taifunul Nesat a lăsat în urmă peste o sută de răniţi şi numeroase pagube materiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.