Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCANDAL DIPLOMATIC între două aliate ale României: Disputa teritorială ajunge în fața instituțiilor Uniunii Europene

uniunea-europeana

Slovenia a transmis Comisiei Europene o scrisoare despre disputa ei privind delimitarea frontierei cu Croaţia vecină, a confirmat vineri executivul comunitar, fiind iniţiat astfel procesul aducerii acestui diferend în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), transmite agenţia DPA.

Guvernul sloven a luat această decizie după ce Croaţia a refuzat să implementeze o hotărâre a Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga privind soluţionarea acelui litigiu teritorial apărut după ce ambele state s-au separat de fosta Iugoslavie în anul 1991.

Citește și: Scandal de proporții la TVR: O cunoscută prezentatoare a fost dată în judecată

Întrucât a trecut termenul de 29 decembrie dat Croaţiei de Curtea de la Haga pentru a aplica respectiva decizie, Slovenia a promis că va sesiza CJUE, în baza normelor Uniunii Europene ce permit statelor să acţioneze în judecată un alt stat membru dacă estimează că acesta din urmă încalcă Tratatul UE.

Însă înainte de a sesiza CJUE, Slovenia trebuie să aducă problema în atenţia Comisiei Europene, demers îndeplinit prin scrisoarea adresată executivului comunitar.

Citește și: Mugur Isărescu, avertisment de ultimă oră: “Se poate ajunge ca unii oameni să nu mai dea banii înapoi!”

Comisia Europeană are acum la dispoziţie trei luni pentru a emite o opinie în această chestiune, scrie agerpres.ro.

Disputa dintre Croaţia şi Slovenia priveşte o zonă a graniţei maritime şi terestre, în special linia de separare în Golful Piran de la Marea Adriatică. Cele două ţări au convenit în anul 2013 să-şi soluţioneze litigiul apelând la arbitrajul Curţii de la Haga. Ulterior, Croaţia şi-a retras acest acord, invocând faptul că Slovenia ar fi avut contacte ilegale cu panelul de arbitraj.

Citește și: EXCLUSIV! DNA aruncă BOMBA! „Informația este FALSĂ!”

Instanţa internaţională a continuat procesul, încheiat în iulie 2017 printr-un verdict în care a decis ca Slovenia să aibă 'acces neîntrerupt' în apele internaţionale ale Adriaticii, la care are acces şi Croaţia, verdict pe care guvernul de la Zagreb a refuzat să-l implementeze.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.