Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal la negocieri! Avocata Elena Radu și un trimis al Dianei Șoșoacă au intrat peste fermieri și ministrul Agriculturii

diana sosoaca chiajna

Scandal la negocierile dintre fermierii care protestează în stradă și ministrul Agriculturii. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, discută joi dimineaţa cu fermierii care protestează în stradă de mai bine de o săptămână şi care s-au considerat nereprezentaţi de asociaţiile prezente la întâlnirile organizate la minister în această săptămână.

Discuţiile au început în jurul orei 10:30, deşi au fost anunţate iniţial pentru ora 9:00. Presa are acces la dezbateri, aşa cum s-a spus iniţial, deşi la un moment dat se anunţase că negocierile se vor desfăşura cu uşile închise, urmând ca la finalul negocierilor să fie anunţate concluziile.

Conform unor surse participante la negocieri, fermierii invitați la discuții de ministrul agriculturii au întârziat o oră și jumătate pentru că au așteptat-o pe avocata Elena Radu, care a monopolizat discuțiile. În sală a intrat și un apropiat de Diana Șoșoacă. Acesta filmează discuțiile cu telefonul!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.