O femeie şi un tânăr care au lovit un agent de pază, după ce acesta le-a cerut să poarte masca de protecţie conform reglementărilor în vigoare, au fost reţinuţi de poliţiştii din Ploieşti, informează, joi, Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, potrivit Agerpres.
Potrivit buletinului de presă al IJP, miercuri după-amiază, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că în incinta unei societăţi comerciale din zona de sud a oraşului, în urma unui conflict spontan, ar fi avut loc o agresiune asupra unui agent de pază.
"Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din primele cercetări au stabilit faptul că la intrarea în societatea comercială, trei persoane (două femei şi un tânăr) ar fi fost atenţionate că nu purtau mască de protecţie, moment în care acestea s-ar fi manifestat agresiv faţă de agentul de pază, lovindu-l şi adresându-i injurii. Persoanele implicate au fost conduse la sediul poliţiei în vederea efectuării de cercetări", precizează sursa citată.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovirea sau alte violenţe, iar o femeie şi un tânăr au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Comentează