Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal pe inventarierea arhivei SIPA: Ce vor asociaţiile profesionale ale magistraţilor

UNJR

Asociaţiile profesionale ale magistraţilor sunt nemulţumite că reprezentanţii lor nu fac parte din comisia pentru inventarierea arhivei SIPA şi cer, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Dacian Cioloş şi ministrului Justiţiei, Raluca Prună, o serie de lămuriri cu privire la proiectul pus în dezbatere de Ministerul Justiţiei, dar şi posibilitatea de a formula propuneri. Conform documentului semnat de reprezentanţii Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţiei Procurorilor din România (APR), aceştia consideră drept "o împrejurare deosebit de gravă" faptul că participarea reprezentanţilor asociaţiilor profesionale ale magistraţilor este exclusă din componenţa Comisiei pentru inventarierea şi predarea documentelor din arhiva SIPA, în condiţiile în care înscrisurile îi vizează, în special, pe judecători şi procurori.

Astfel, asociaţiile profesionale ale magistraţilor cer Ministerului Justiţiei, iniţiator al proiectului, să ofere o serie de lămuriri cu privire la aspecte cuprinse în propunerea de act normativ. "Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Procurorilor din România (APR) sunt consternate să descopere, de pe o zi pe alta, că un subiect atât de important pentru sistemul judiciar, cum poate fi calificată arhiva fostei DGAP, (...) constituie astăzi tema unei propuneri de act normativ ce se doreşte a fi adoptat în grabă, cu evidente lacune, în măsură să genereze alte disfuncţii, în viitor. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât un astfel de demers are loc fără o consultare reală a sistemului judiciar, direct interesat în aflarea adevărului despre această 'pată neagră' a istoriei sale, întrucât, din punct de vedere legal, justiţia se află în perioada vacanţei judecătoreşti, iar aşa-zisa dezbatere publică, enunţată pe site-ul Ministerului Justiţiei, nu este în măsură să conducă la remedierea deficienţelor anterior semnalate", susţin asociaţiile profesionale ale magistraţilor.

Astfel, acestea cer să primească, înainte de adoptarea actului normativ, răspunsuri la întrebările formulate în scrisoarea deschisă, dar şi posibilitatea de a formula "propuneri care să împiedice emiterea unui act normativ cel puţin la fel de îndoielnic/discutabil ca acelea adoptate anterior, în aceeaşi materie". Punctând că tema arhivei SIPA nu este, în aceste zile, o prioritate a sistemului judiciar, asociaţiile profesionale ale magistraţilor solicită să nu fie adoptată o hotărâre de guvern referitoare la acest subiect până când nu vor fi lămurite toate aspectele. Ministerul Justiţiei a pus, luni, în dezbatere un proiect care prevede că arhiva fostului Serviciu Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), aflată în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), va fi inventariată de o comisie care îşi va desfăşura activitatea pe o perioadă de maximum şase luni.

Potrivit proiectului postat pe site-ul MJ, arhiva fostului SIPA, devenit ulterior Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA) în subordinea Ministerului Justiţiei, cuprinde atât dosare de personal, cât şi alte documente specifice. Prin proiectul supus dezbaterii se propune înfiinţarea unei comisii pentru inventarierea şi predarea documentelor din arhiva SIPA, care îşi va desfăşura activitatea pentru o perioadă de maxim 6 luni, cu posibilitatea ca, la cererea motivată a acesteia, Ministerul Justiţiei să poată propune Guvernului, o singură dată, prelungirea activităţii pentru o perioadă de cel mult 6 luni. Aceasta va fi formată din doi reprezentanţi ai MJ, doi ai ANP, unul de la Consiliul Superior al Magistraturii, un reprezentant al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi unul al Parchetului de pe lângă ÎCCJ. Fiecare dintre aceste instituţii va desemna câte un supleant pentru fiecare reprezentant, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.