Scandalul Monica Lovinescu – Virgil Gheorghiu stârnește încă numeroase controverse atât în mediul cultural, cât și printre istorici sau cei pasionați de domeniu. Dacă mai adăugăm și numele unor scriitori / istorici cunoscuți (Mircea Eliade, Neagu Djuvara sau Paul Goma) sau instituții (Siguranța, Securitatea, KGB), „spectacolul” este unul total. Recent, sub semnătura părintelui Iuliu-Marius Morariu, a apărut, la Editura Eikon, volumul Virgil Gheorghiu și Monica Lovinescu – conflictul Orei 25 reflectat în dosarele Securității –, în care autorul prezintă relația dintre Virgil Gheorghiu și Monica Lovinescu văzută prin prisma documentelor obținute de la Arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității dar și din alte surse documentare.
Scandalul M. Lovinescu – V. Gheorghiu, pe scurt
Aflați în exil, în Franța, Virgil Gheorghiu merge la Monica Lovinescu pentru a-i cere ajutorul cu traducerea unui roman, Ora 25. Lovinescu acceptă, având pretenția unor sume de bani din tirajul total. Autorul romanului îi oferă Monicăi Lovinescu o parte din bani, însă Lovinescu susținea că i se cuveneau mai mulți – având în vedere și succesul surprinzător al romanului. De aici până la un proces în instanță nu a mai durat mult, proces pe care Monica Lovinescu îl pierde. Martor în proces a fost inclusiv Mircea Eliade, cel care îl „girase” publicului francez pe Gheorghiu; ulterior scandalului cu Lovinescu, Eliade ajunge în totală discordanță cu acesta. Evident – în tot acest „vârtej” – intervine și brațul lung al Securității, interesată de exilul românesc.
De ce a scris Maxim Morariu cartea?
Lipsa unui studiu amplu sau puținele cărți care să prezinte în detaliu cele cercetate l-au determinat pe Iuliu Marius-Morariu să pună cap la cap aceste informații, astfel încât cititorul să aibă o imagine de ansablu despre subiect.
„Un text amplu, care să prezinte evenimentele analizând critic literatura existentă, marcată adesea de abordări unilaterale şi să ofere o anexă documentară şi fotografică, din paginile căreia să se vadă mecanismele de discreditare folosite de Securitate, instrumentele şi informaţiile ei, dar şi percepţia pe care o aveau agenţii trimişi în misiune aupra acestei problematici, s-a lăsat aşteptat. Îl ofer acum cititorilor, cu gândul că va contribui nu doar la înţelegerea acestei probleme şi a aspectelor ei intrinseci, ci şi la cunoaşterea în amănunţime a unor aspecte privitoare la viaţa exilului românesc în comunism şi a modului în care organele de supraveghere şi represiune s-au străduit să le influenţeze atitudinile”, a declarat părintele Maxim. „Am încercat aici să îmbin informaţia oferită de sursele secundare cu cea inedită, ale căror texte importante le ofer de asemenea în anexa documentară, dar şi să prezint întregul eveniment în contextul mai larg al întregii vieţi româneşti a exilului. O astfel de cercetare nu ar fi fost posibilă fără ajutorul mai-sus pomenitului institut (n. r.: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc), care mi-a oferit generoasa finanţare necesară cercetării în anul 2017”, a mai punctat autorul volumului.
Rolul lui Marius-Morariu în demers
Rolul lui Marius-Morariu este crucial: el este primul care a studiat dosarele aflate în arhivele Securității pe numele celor doi, cât și operele lor în care ei au vorbit despre scandalul iscat în urma romanului amintit. Nu în ultimul rând, astfel încât imaginea să fie una amplă, au fost publicate mărturiile altor scriitori apropiați de cei doi scriitori studiați.
Legatarul testamentar al lui Virgil Gheorghiu, Thierry Gillyboeuf, a scris prefața acestui volum atât de important pentru istoria literară și culturală. El explică în detaliu contextul scandalului – extrapolând atent, cu tact, și cazul brăileanului Panait Israti, plecat dezamăgit din Rusia −, dar și rolul părintelui Maxim Morariu: „Este dificilă evaluarea acestei aventuri și a repercusiunilor ei. Nici o cercetare, nici o lucrare serioasă nu i-a fost dedicată până acum. În aceasta rezidă, în fapt, importanța lucrării pe care o datorăm lui Iuliu-Marius Morariu. Un număr restrâns de persoane s-au aplecat asupra ei, fără a face din ea tema centrală a investigației lor”, spune cel care a scris prefața volumului (p. 10). „Iuliu-Marius Morariu este primul care a scris mai multe articole pe această temă, diversificând noi abordări și piste, conform descoperirilor și lecturilor sale. Contribuția sa este cu atât mai importantă, cu cât aruncă o lumină complet nouă și justificată asupra unui caz ale cărui izvoare sunt mult mai complexe decât și-ar fi dorit adversarii și apărătorii lui Gheorghiu. Iuliu-Marius Morariu a efectuat o investigație în sensul sebaldian al termenului. La fel ca autorul lui Vertiges, a adunat elemente, le-a confruntat, le-a urmat împletirea, pentru a ajunge la concluzii care nu pretind a fi definitive și peremptorii, dar care oferă cititorului cea mai bună înțelegere, până în prezent, a ” (p. 12), arată Thierry Gillyboeuf, cel care a scris prefața volumului.
Exagerări constatate de autor
Volumul este interesant și din alt punct de vedere: arată cum lucrau agenții Securității trimiști / racolați din străinătate, iar titlul pe care l-am ales acestui articol e confirmat de datele publicate de autor: instituția avea oameni care relatau în notele lor informații eronate, note uneori făcute în mod superficial sau chiar „exagerări” – așa cum le consideră autorul: „În mod cert însă, descrierea de aici este făcută cu prea mult exces de zel, probabil chiar sub influenţa unor idei propagate de Monica Lovinescu, în tonul epocii, fiind exagerate anumite trăsături ale lui (n. r.: Virgil Gheorghiu). Dacă cele descrise aici ar fi fost adevărate, ar fi existat cu siguranţă şi alte surse care să menţioneze acest lucru.” (p. 72).
Și, ca să oferim un exemplu, iată ce nota Securitatea în dosarele ei despre Virgil Gheorghiu: „Este beţiv, afemeiat, joacă la ruletă. În ceea ce priveşte femeile, este complet detractat. O oferă pe soţie primului bărbat venit la masă, oferindu-i şi bani. El adună o duzină de femei de moravuri uşoare, le dezbracă pe acestea, se dezbracă şi el şi dansează pe mese sau pe malul mării cu acestea. Se fac orgii, care atrag diferiţi detracaţi în ” (p. 72).
Cei care se „ocupau” de „dosarul” Gheorghiu dădeau dovadă de lipsă de atenție în ceea ce privește și editura la care a publicat scriitorul romanul care i-a adus celebritatea: „În cazul său, fiecare dosar informativ conţine informaţii cu privire la romanul său, ce repetă într-o manieră aproape redundantă aceleaşi informaţii în legătură cu romanul Ora 25, furnizând, aproape de fiecare dată, informaţii eronate în legătură cu editura care l-a tipărit, fapt ce denotă slaba pregătire a celor care aveau obligaţia să se documenteze în legătură cu el (p. 62-63).
Virgil Gheorghiu − povestea de viață impresionantă
Virgil Gheorghiu a fost atașat de presă în cadrul ambasadei României la Zagreb. Din acest post a activat și a lucrat pentru Siguranță, sub acoperire. Rolul său era să transmită informații în țară cu privire la modul în care era privită România printre diplomații străini.
Pleacă din post și ajunge într-un context complicat în Franța. Acolo cunoaște comunitatea românilor din exil, dar după puțin timp relațiile se strică din cauza scandalului cu Monica Lovinescu și a altor reproșuri.
Adversarii săi au speculat în spațiul public francez și european apropierea sa din tinerețe de mișcarea de extremă dreapta din România. Interesant este faptul că Securitatea nu speculează trecutul „sulfuros” al scriitorului pentru discreditare, cu toate că există o notă informativă care descrie o asemenea acțiune, dar – ca o coincidență (doar coincidență?) – acțiunea este dusă la bun sfâșit de cei care-l contestau pe scriitor. Să fie doar o întâmplare? Să fi acționat scriitorii români din exil în gând și simțire fix ca Securitatea? Sau să fi fost scriitorii români oamenii potriviți în situația potrivită pentru a discredita o persoană unde avea și Securitatea un interes? Greu de răspuns! Dar mai ales greu de dovedit. Mai bine să ascultăm vocea ceretătorului:
„Nu există nici un document din care să rezulte faptul că Virgil Ierunca ar fi avut cunoştinţă de această notă informativă, deşi atitutinea sa ulterioară care are în centru compromiterea lui şi demascarea atitutinii sale fasciste, reflectată în volumele pomenite anterior, ar putea da naştere anumitor speculaţii. Se poate ca anumiţi amici de-ai săi de stânga, rămaşi încă în structurile de putere ale vremiii, să-i fi furnizat anumite informaţii, astfel încât el să acţioneze la un pont. Se prea poate însă ca atitudinea lui, ce urmează parcă şablonul prevăzut de această notă informativă de la Bruxelles, să fi făcut acest lucru din pură coincidenţă. Un lucru e cert, însă. Ierunca a făcut ceea ce-şi propusese Securitatea discreditându-l pe Gheorghiu. Faptul că acţiunea a pornit de la el şi nu de la instituţia menţionată a avut însă un rol determinat în impactul activităţii de ‘demascare’. Dacă organele statului comunist ar fi decupat acele texte şi le-ar fi diseminat prin oamenii lor infiltraţi în mediul cultural, acest lucru s-ar fi aflat cu certitudine la un moment dat, fapt ce ar fi diminuat efectele acţiunii.” (p. 74).
Un lucru este însă cert: lucrarea de față ridică alte numeroase semne de întrebare și tot atâtea teme de cercetare.
Articol de Mihai CISTELICAN
Comentează