Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scenarii în coaliție: Klaus Iohannis îi respinge pe Vasilescu și Drăghici?

Klaus Iohannis Lia Olguta Vasilescu Iohannis Vasilescu

În coaliția de guvernare circulă mai multe posibile scenarii despre noii miniștri de la Dezvoltare și Transporturi.

Criza remanierii pe scurt:

După ce premierul Viorica Dăncilă i-a propus șefului statului numirea ca miniștri a lui Ilan Laufer (Dezvoltare) și Lia Olguța Vasilescu (Transporturi), președintele Klaus Iohannis a anunțat că va respinge propunerile. „Le consider nepotrivite și vor fi refuzate”, a spus acesta.

„Preşedintele României poate refuza, o singură dată, motivat, propunerea primului-ministru de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru. Primul-ministru este obligat să propună o altă persoană”, a decis CCR în 2008.

Astfel că premierul a trimis alte două propuneri de miniștri, Lia Olguța Vasilescu (Dezvoltare) și Mircea Drăghici (Transporturi). Pentru că șeful statului nu a mai anunțat ce va face, Guvernul a sesizat CCR cu privire la acțiunile șefului statului în remaniere.

Curtea Constituțională a transmis, miercuri, că Iohannis„urmează să răspundă, de îndată, în scris și motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcția de ministru”.

Scenariul 1.

O interpretare din coaliție este că Guvernul a greșit și Klaus Iohannis poate cere PSD să facă alte propuneri. Surse din coaliție au spus ȘTIRIPESURSE.RO că ar fi fost mai prudent ca Guvernul să nu propună a doua rundă de miniștri și să aștepte un refuz scris al lui Iohannis.

De ce?

Refuzul lui Klaus Iohannis a fost exclusiv verbal. Președintele nu a trimis premierului nicio adresă în care să comunice că respinge propunerile Laufer - Vasilescu, în care să își motiveze refuzul și în care să solicite noi propuneri.

Guvernul s-ar putea să fi făcut o greșeală pentru că în lipsa documentelor scrise, adică a unui refuz scris, refuzul verbal ar putea să nu fie considerat un refuz, este una din interpretări.

Astfel, Iohannis ar putea respinge, după decizia CCR, în scris, variantele Lia Olguța Vasilescu (Dezvoltare) și Mircea Drăghici (Transporturi), și să ceară PSD să trimită noi propuneri.

Scenariul 2.

În același timp, în Guvern nu există emoții cu privire la remaniere.

Surse guvernamentale au spus ȘTIRIPESURSE.RO că Iohannis a comis conflictul constituțional în momentul în care a refuzat să-i numească pe Laufer și Vasilescu fără să motiveze, și CCR îi spune acum doar să-și motiveze în scris acel refuz verbal.

Mai departe, spun sursele guvernamentale, Iohannis nu poate refuza iar miniștrii și îi va numi pe Olguța Vasilescu și Drăghici.

Scenariul 3.

O altă variantă vehiculată în coaliția de guvernare este că șeful statului ar putea să mai aștepte motivarea deciziei CCR înainte să ia o decizie în privința remanierii.

CCR a decis în 2008 că premierul „este obligat să propună o altă persoană” dacă șeful statului refuză propunerea de ministru.

Dar nu este clar dacă premierul poate propune totuși aceeași persoană la alt minister, așa cum s-a întâmplat cu Lia Olguța Vasilescu, propusă mai întâi la Transporturi și ulterior la Dezvoltare.

Citește și: Vot pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă: PSD-ALDE, fără emoții. Băsescu îi urechează pe liderii PNL și USR

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.