SURSE După ce Drulă a obținut un scor dezastruos la alegerile pentru Primăria Capitalei, 'încolțește' un nou scenariu în USR, referitor la viitorul ministru al Apărării

Autor: Eugen Dinu

Publicat: 10-12-2025 11:21

Actualizat: 10-12-2025 11:24

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: MoiraM / Alamy / Profimedia

După ce Drulă a obținut un scor dezastruos la alegerile pentru Primăria Capitalei, „încolțește” un nou scenariu în USR, referitor la viitorul ministru al Apărării, au dezvăluit sursele STIRIPESURSE.RO.

Văzându-se drept un mare favorit la alegerile pentru Primăria Capitalei, din 7 decembrie 2025, Cătălin Drulă a obținut un scor dezastruos - mult sub scorul USR din București, acolo unde predomină electoratul de Dreapta.

Drulă a obținut doar 13,9% din voturile bucureștenilor care s-au prezentat la urne, clasându-se pe poziția a 4-a.

După ce Drulă a obținut un scor dezastruos la alegerile pentru Primăria Capitalei, 'încolțește' un nou scenariu în USR, referitor la viitorul ministru al Apărării

Conform informațiilor intrate în posesia STIRIPESURSE.RO, după ce candidatura lui Drulă a fost un adevărat eșec, în interiorul USR se ia în calcul tot mai serios ca viitorul ministru al Apărării să fie un tehnocrat.

Reamintim că Uniunea Salvați România este partidul care deține portofoliul Ministerului Apărării Naționale, în urma înțelegerii din Coaliție.

În acest moment, Radu Miruță, ministrul Economiei, a fost numit în funcția de ministru interimar la Apărare, după ce Ionuț Moșteanu a fost forțat să demisioneze, în contextul scandalului privitor la studiile sale.

Surse au declarat, pentru STIRIPESURSE.RO, că nici Cătălin Drulă și nici alt lider legat de gruparea Moșteanu-Fritz nu ar urma să fie instalat la vârful MApN, din cauza eșecului înregistrat la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Până acum, USR dorea ca un membru de partid să fie numit la șefia MApN

Așa cum am și scris deja, până la alegerile privind Primăria Municipiului București, liderii USR și-ar fi dorit ca viitorul ministru al Apărării să fie tot un membru de partid, cum a fost Moșteanu, și nu un tehnocrat.

Din partid erau vehiculate următoarele nume pentru portofoliul Apărării: Bogdan Rodeanu, Alexandru Dimitriu, omul care s-a ocupat de campania lui Drulă, și chiar Cătălin Drulă.

Pe lista de tehnocrați se află Nicu Fălcoi, fost parlamentar USR, în prezent manager general al Avioane Craiova SA, dar și Mihnea Motoc, fost ministru al Apărării în Guvernul Cioloș.

Marți, Nicușor Dan a afirmat că va discuta cu Dominic Fritz, liderul USR, despre cine va fi viitorul șef al Apărării.

De altfel, alte surse ne-au spus că președintele Dan va avea un rol hotărâtor în privința numirii de la Ministerul Apărării.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri