UPDATE. Tânărul nu și-a dus la îndeplinire planul macabru, fiind convins de trei negociatori de la Poliție să renunțe la gestul sinucigaș.
Potrivit unor surse, acesta a urcat la etajul 14 al unității sanitare și a sunat la 112. Din câte se pare, tânărul este consumator de substanțe interzise
Scene de groază în Capitală. Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat, joi, de pe acoperișul Spitalului Universitar de Urgență din București. Tânărul amenințase că va recurge la acest gest și s-a ținut de cuvânt.
"Potrivit unor surse, tânărul venise la spital ca pacient, fiind însoțit de unchiul său.
După ce i s-a făcut un control neurologic și unul psihiatric, în urma unei discuții cu unchiul său, tânărul s-a urcat pe acoperiș, susținând că vrea să discute cu autorități competente.
Tânărul s-a aruncat în gol, pierzându-și viața", conform stirileprotv.ro.