Schimbări majore în Orientul Mijlociu: Peste 42.000 de refugiați din Iordania revin în Siria după căderea regimului Assad

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 26-02-2025 19:15

Actualizat: 26-02-2025 21:15

Article thumbnail

Sursă foto: Stratfor

Peste 42.000 de persoane au revenit în Siria din Iordania pe la punctul de trecere a frontierei Jaber, după căderea, pe 8 decembrie, a regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, conform unei informări a Ministerul iordanian de Interne, informează miercuri EFE, potrivit Agerpres.

"Numărul refugiaţilor care au părăsit taberele din Iordania pentru a reveni în Siria a ajuns la 7.117 refugiaţi, iar numărul sirienilor care au părăsit diverse regiuni ale regatului a ajuns la 35.558 de persoane", a raportat Departamentul de Interne într-un comunicat difuzat de televiziunea iordaniană Al Mamlaka.

Ministerul a declarat că toţi sirienii care au părăsit regatul "au făcut acest lucru în mod voluntar" în urma răsturnării regimului fostului preşedinte sirian de către o alianţă islamistă condusă de actualul preşedinte de tranziţie al Siriei, Ahmed al-Sharaa.

Pe 6 decembrie 2024, Iordania a decis să închidă punctul de trecere a frontierei Jaber, vizavi de punctul de trecere sirian Nassib, din cauza condiţiilor de securitate din sudul Siriei.

Ministerul iordanian de Interne a stabilit categoriile de călători cărora li se permite să intre şi să părăsească ţara prin acest punct de trecere a frontierei, categorii care includ studenţii iordanieni care studiază la universităţi siriene şi delegaţii oficiale iordaniene.

Trecerea este, de asemenea, permisă investitorilor iordanieni care au registre comerciale cu un anumit nivel de capital, angajaţilor iordanieni ai băncilor comerciale care operează în Siria şi oamenilor de afaceri iordanieni care sunt membri ai Camerelor de industrie şi comerţ siriene.

În ceea ce priveşte populaţia siriană, investitorii şi membrii familiei acestora care au registre comerciale iordaniene cu un anumit nivel capital au voie să utilizeze punctul de trecere a frontierei Jaber, precum şi sirienii care au dobândit naţionalitatea iordaniană, fie cu paşaport iordanian, fie cu paşaport sirian.

Această decizie are ca scop sprijinirea economiei iordaniene şi siriene şi îmbunătăţirea schimburilor comerciale în această etapă de tranziţie în scopul consolidării stabilităţii în Siria.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri