Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scolarii, fara manuale la inceputul anului scolar. Ce face Ministerul Educatiei

manuale
Editorii spun că, în cel mai optimist scenariu, cărţile vor ajunge la şcoli abia la jumătatea lui octombrie. 28 iulie era data stabilită de Ministerul Educaţiei pentru anunţarea câştigărilor licitaţiei de manuale. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, iar acum cei 20 de ofertanţi aşteaptă să vadă care dintre ei se numără printre cei şase câştigători. Timpul se scurge însă în defavoarea elevilor, spun editorii. În calendarul ideal scris de minister este exclus din calcul faptul că hârtia pentru manualele şcolare este una specială, iar obţinerea ei durează câteva săptămâni. Comanda nu se poate face în orb, fără ca editura să ştie câte manuale trebuie să tipărească. „Acest număr exact de manuale va fi cunoscut abia pe 15 august. De pe 15 august ar fi nevoie de cel puţin o lună, dacă nu 40 de zile, pentru comandarea hârtiei, (...) după care încă o săptămână pentru tipărirea acestora, încă o săptămână pentru transport”, explică Sorin Peneş, preşedintele Mega Press Holdings SA, una dintre editurile participante la licitaţie. Cu alte cuvinte, şcolarii ar putea începe cursurile după manuale chiar mai târziu decât studenţii. La solicitarea Digi24 de a arăta cum va rezolva această problemă, Ministerul Educaţiei răspunde că „procedura la care faceţi referire este în curs”, fără să dea un termen. „Întrucât în raport cu acel calendar au survenit o serie de decalaje provocate de contestaţiile formulate la CNSC de diverşi editori, datele iniţiale au suferit o serie de ajustări. (...) Data de depunere a ofertelor a fost 15 iulie. Termenul prevăzut de lege pentru evaluarea ofertelor este de maximum 25 de zile de la data depunerii acestora, procedura la care faceţi referire este în curs. Ministerul Educaţiei va anunţa pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice – n.red.), conform legislaţiei în vigoare, rezultatele acestei evaluări în momentul în care procesul în sine va fi finalizat”, se arată în răspunsul Ministerului Educaţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.