Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se anunță haos în București: protestarii din Educație mărșăluiesc și se duc la ușa lui Iohannis

Inquam Photos / Octav Ganea
protest profesori

Sindicaliştii din Educaţie organizează un nou protest în Bucureşti, urmând a picheta sediul Guvernului. Ca şi data trecută, sindicaliştii vor mărşălui pe străzile Capitalei, Brigada Rutieră a Capitalei anunţând restricţii de trafic pentru derularea manifestării, informează News.ro.

Cele trei mari federaţii din Educaţie organizează, marţi, de la ora 11.00, un nou protest în Bucureşti.

În ciuda promisiunilor pe care le-au primit din partea Guvernului şi a ministerelor de linie, sindicaliştii au decis să continue greva şi să-şi prezinte revendicările în cadrul unei manifestări stradale.

Protestul va avea loc între orele 11.00 şi 16.00, după următorul program:

- între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei;

- între orele 12.00 – 13.00, adunare publică în Piaţa Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara;

- între orele 13.00 – 15.00, deplasarea participanţilor pe traseul Piaţa Victoriei – Str. Buzeşti – Str. Berzei – Str. Ştirbei Vodă – Spl. Independenţei – Pod Grozăveşti – stânga Şos. Grozăveşti – Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piaţa Răzoare – punct final Statuia Leu;

- între orele 15.00 – 15.30, adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu.

- între orele 15.30 – 16.00, defluirea totală a participanţilor.

”Pentru buna desfăşurare a evenimentului, începând cu ora 10.00, se va resistematiza traficul rutier în Piaţa Victoriei, asigurându-se 2 benzi pe sens în faţa Guvernului României, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu şi se va restricţiona traficul gradual pentru staţionarea autocarelor pe Şos. Kiseleff, benzile I, III şi IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, fără afectarea intersecţiilor. Banda II de circulaţie pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenţie”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei.

De asemenea, instituţia precizează că, după debarcarea participanţilor, sub îndrumarea poliţiştilor rutieri, autocarele vor fi direcţionate pentru a fi parcate pe Splaiul Independenţei, segmentul cuprins între Pod Grozăveşti şi Pod Cotroceni, sensul către Pod. Cotroceni, benzile I şi II de circulaţie.

”În funcţie de numărul participanţilor, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricţionare a traficul rutier în dinamică astfel încât fluenţa şi siguranţa participanţilor la traficul rutier să nu fie afectată”, a mai transmis Brigada Rutieră.

Reprezentanţii sindicatelor au declarat, luni, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că au cerut o majorare salarială până la finalul anului şi să li se garanteze că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu pe economie.

Ei au transmis că nu există motive ca protestul programat pentru marţi să nu aibă loc, întrucât nu au obţinut nimic concret.

De asemenea, sindicaliştii au cerut o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, căruia îi solicită să-şi exercite rolul de ”mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea Executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ”. Liderii sindicali au transmis preşedintelui că, până în acest moment, oferta Guvernului nu răspunde niciuneia dintre revendicările protestatarilor. Solicitarea sindicatelor a fost înregistrată la Administraţia Prezidenţială, care nu a transmis deocamdată vreun răspuns.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că la negocierile de luni cu sindicatele din Educaţie a avut ”un mandat desprins pe două paliere”: de a discuta ceea ce se întâmplă cu greva şi de a scurta termenul iniţial, de 15 iulie, pentru legea salarizării.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a precizat că, în acest moment, ”nu suntem în situaţia în care să temporizăm în vreun fel calendarul de examene”.

”Termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a şi clasa a XIII-a, în cazul învăţământului seral, este de 2 iunie. În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest termen, astfel încât toţi copiii să aibă situaţia şcolară încheiată”, a arătat ea.

***

Dan Andreșescu - Brigada Rutieră anunță restricții în trafic marți în Capitală, din cauza protestului profesorilor. Locul de întâlnire va fi Piața Victoriei, după care angajații din educație vor merge spre Palatul Cotroceni.

Brigada Rutieră anunță că, în data de 30 mai, între orele 11.00-16.00, va fi organizată o adunare publică după următorul program:

- între orele 11.00 – 12.00, adunarea participanților în Piața Victoriei, respectiv Șos. Kiseleff, segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei

- între orele 12.00 – 13.00, adunare publică în Piața Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. Iancu de Hunedoara

- între orele 13.00 – 15.00, deplasarea participanților pe traseul Piața Victoriei – Str. Buzești – Str. Berzei – Str. Știrbei Vodă – Spl. Independenței – Pod Grozăvești – stânga Șos. Grozăvești – Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. Iuliu Maniu către Piața Răzoare – punct final Statuia Leu

- între orele 15.00 – 15.30, adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu.

- între orele 15.30 – 16.00, defluirea totală a participanților.

Astfel, începând cu ora 10.00, se va „resistematiza” traficul rutier în Piața Victoriei, asigurându-se 2 benzi pe sens în fața Guvernului, pe Bd. Aviatorilor circulându-se doar către Bd. Lascăr Catargiu și se va restricționa traficul gradual pentru staționarea autocarelor pe Șos. Kiseleff, benzile I, III și IV, pe segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu și Piața Victoriei, fără afectarea intersecțiilor. Banda II de circulație pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenție.

„După debarcarea participanților, sub îndrumarea polițiștilor rutieri, autocarele vor fi direcționate pentru a fi parcate pe Splaiul Independenței, segmentul cuprins între Pod Grozăvești și Pod Cotroceni, sensul către Pod. Cotroceni, benzile I și II de circulație. În funcție de numărul participanților, Brigada Rutieră va adopta măsuri de restricționare a traficul rutier în dinamică astfel încât fluența și siguranța participanților la traficul rutier să nu fie afectată”, transmite Brigada Rutieră, potrivit Mediafax.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.