Se apropie iarna - Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Autor: George Traicu

Publicat: 10-11-2020

Actualizat: 10-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale săptămâna aceasta, apoi devin mai blânde. În următoarele patru săptămâni, cantitățile de precipitații sunt deficitare, informează Mediafax.

În săptămâna 9 – 16 noiembrie, regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile intracarpatice și la munte. Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile sud-estice

În săptămâna 16 – 23 noiembrie, cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane. Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

În săptămâna 23 – 30 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi în general deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu posibilitatea unui excedent local în nordul extrem al țării.

În săptămâna 30 noiembrie – 7 decembrie, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil local deficitare în regiunile extracarpatice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri