Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, prezent duminică la evenimentul de lansare a organizaţiei Forţa Dreptei Bucureşti, a declarat că dreapta modernă din România reprezintă "singura şansă" pentru ca oamenii să trăiască bine din nou.
"Alegerile din 2024 sunt momentul în care trebuie să scăpăm de Ciolacu, de Ciucă şi de Iohannis, de sistemul mafiot pe care l-au întins peste această ţară. Dreapta reformatoare a scos mereu ţara din crizele declanşate de stânga populistă. O s-o mai scoatem o dată, împreună. Şi ca să nu mai vedem PSD la putere şi preşedinţi încurcaţi de democraţie la Cotroceni, trebuie să construim pe termen lung. Avem un plan, ştim ce trebuie să facem, avem energia să facem asta, avem curajul să facem asta, pentru că nu am renunţat niciodată la luptă, nici atunci când ei au folosit întreg sistemul, toate instrumentele de presiune pentru a ne opri. Iar primul pas e 2024. Dreapta modernă din România este singura şansă pentru ca oamenii să trăiască bine din nou. Aceasta este proiectul pe care cu toţii îl avem astăzi în faţă", a afirmat el.
Ionuţ Moşteanu a menţionat că prezintă mesajul USR şi că, în ciuda faptului că există multe deosebiri între cele două partide, există şi multe aspecte care le aseamănă.
"Competiţia politică e foarte sănătoasă pentru democraţie şi, dincolo de luptele politice şi competiţia politică, cel mai important lucru e că întotdeauna trebuie să existe un ţel suprem: să lăsăm în urma noastră o ţară în care se trăieşte mai bine. Şi asta vrem şi noi, şi voi. Suntem două partide diferite, sunt lucruri care ne deosebesc, însă eu o să vorbesc astăzi despre multele care ne aseamănă. Sunteţi aici cu toţii pentru un motiv. Sunteţi, ca şi noi, printre puţinii care au ales să se lupte pentru principiile lor, decât să se lase cumpăraţi de PSD. Sunteţi aici pentru că încă mai credeţi că ţara asta poate fi salvată din mâinile acestor incompetenţi", a spus Moşteanu.
Potrivit acestuia, existenţa "opoziţiei unite" îi deranjează cel mai tare pe cei din coaliţia de guvernare. În acest sens a menţionat că USR şi Forţa Dreptei au depus în această sesiune împreună şapte sesizări la CCR şi trei moţiuni simple.
"Uitaţi-vă astăzi la 'Echipa câştigătoare'. Cîţu a păţit ce i-am spus cu toţii că va păţi. E deja istorie, rolul lui a fost luat de Ciucă, care are astăzi doi stăpâni, nu unul, cum avea Cîţu. Are un stăpân, pe Klaus Iohannis, şi al doilea stăpân, pe Marcel Ciolacu, pentru că domnul Ciucă va avea carieră politică atâta timp cât îl va ţine în braţe Marcel Ciolacu şi atâta timp cât va fi drăguţ cu Marcel Ciolacu. Sunt convins că aţi fost supuşi presiunilor şi uite că rezistaţi. Puteaţi alege să fiţi umiliţi de PSD, aşa cum sunt mulţi PNL-işti de astăzi, dar aţi ales să fiţi demni", a susţinut el.
Moşteanu a declarat că la alegerile din 2024, partidele aflate în prezent la putere "vor plăti pentru sărăcirea românilor", pentru "cele mai mari scumpiri" din ultimii 19 ani, pentru modul în care au "distrus" sistemul energetic din România şi justiţia, pentru modul în care "au lovit în clasa de mijloc, prin noi taxe şi birocraţie". El a acuzat PNL că a devenit "un PSD pe galben" şi i-a reproşat preşedintelui Klaus Iohannis "că i-a unit" pe cei de la PSD şi PNL "într-o mare alianţă a incompetenţilor şi trădătorilor".
"Marcel Ciolacu îşi face bagajele către Victoria şi împreună cu Ciucă visează că vor conduce România în 2024 şi mult după asta. Controlează presă, instituţii, guvern, dar - ştiţi cu toţii - a mai fost unul care credea la fel: Liviu Dragnea. Şi noi toţi, politicienii de opoziţie împreună cu societatea civilă, am reuşit să îl oprim. Când România era pe marginea prăpastiei, am ieşit în stradă, mai mulţi ca niciodată", a spus el.
La evenimentul de lansare a organizaţiei Forţa Dreptei Bucureşti mai sunt prezenţi din partea USR Vlad Voiculescu şi Simona Spătaru, iar din partea PMP, Eugen Tomac şi Sebastian Moise. În cadrul evenimentului desfăşurat la Camera Deputaţilor vor fi stabilite comitetele de iniţiativă pentru organizaţiile de sector şi cea de Bucureşti.
Se conturează o nouă alianță politică? Prezențe-surprize la evenimentul organizat de Forţa Dreptei: 'Trebuie să construim pe termen lung'
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

5.255
Peter Magyar anunță schimbări majore la Budapesta - Mișcare revoluționară prin care vrea să blocheze revenirea lui Viktor Orban
5.255

43.524
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
43.524

36.612
FAN Courier a închis complet toate agențiile din România: Niciun sediu nu va mai fi disponibil
36.612

5.670
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.670

21.713
Benjamin Netanyahu, pus la zid după armistițiul cu Iranul: 'Nu a existat niciodată un dezastru politic mai mare în întreaga noastră istorie'
21.713

6.556
FOTO Dovada că România chiar a pus lupul paznic la oi: Bolojan și Nicușor Dan au 'ciuruit' bugetele instituțiilor pe care le-au reprezentat
6.556

33.657
Brigitte Macron, despre despărțirea dificilă care se prefigurează: "O să fie o suferință sfâșietoare”
33.657

29.759
EXCLUSIV Asalt final susținut de Nicușor Dan: Coaliția pregătește o decizie politică majoră
29.759

8.984
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
8.984

4.713
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
4.713

2.037
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
2.037

17.241
De ce supremația aeriană a SUA s-a oprit în fața buncărelor iraniene de neatins
17.241

25.494
Bătaie între tricolori după ratarea calificării. Jurnaliștii turci descriu scene „șocante” în vestiarul jucătorilor români
25.494
















Comentează