Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se deschide primul tronson din Autostrada A1 Sibiu - Pitești/ A fost construit de o firmă austriacă și finalizat înainte de termen (Video)

Ora de Sibiu
Autostrada A1 Sibiu - Pitești boita

Primul tronson al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, circa 13 km de la Sibiu la Boița, va fi deschis circulației rutiere cu aproape patru luni înaintea termenului contractual de finalizare. Tronsonul este programat să fie dați circulației azi după formalitățile de recepție. De menționat că acest tronson a fost construit de o firmă austriacă - Porr Construct.

Construcția autostrăzii A1 Sibiu - Boița a fost realizată de firma austriacă Porr Construct pentru circa 613 milioane de lei. Lucrările au început, după un an de proiectare, în aprilie 2020 și aveau un termen de execuție de 36 de luni.

Astfel, termenul contractul de finalizare ar fi fost aprilie 2023, însă constructorul s-a mișcat foarte bine de-a lungul perioadei de lucrări, nu au existat blocaje sau tergiversări nici din partea statului. Așadar inaugurarea de joi va fi realizată cu aproape patru luni înaintea termenului contractual.

Cei de la Porr Construct mai au contractat pe 1,7 miliarde de lei și Secțiunea 4 din Autostrada Sibiu-Pitești, un „ciot” de 9,86 kilometri între Tigveni și Curtea de Argeș. Acolo relieful este unul mult mai dificil și include și realizarea unui tunel lung de 1,35 km. Lucrările ar trebui să înceapă în primăvară, având termen de execuție 44 luni.

Date generale:

A1 Sibiu - Boița - 13,17 km

Constructor: Porr Construct

Valoare: 613 mil lei (cca 125 mil euro)

Contract semnat: aprilie 2019 (12 luni proiectare + 36 luni execuție)

Începere lucrări: aprilie 2020 (ordin de începere pe 30 martie 2020)

Termen finalizare: aprilie 2023

Lucrări: 27 poduri și pasaje, 27 podețe, un viaduct 414,7m lungime, un viaduct de 651,4m lungime, două spații de servicii, un centru de întreținere și coordonare, două noduri rutiere

Autostrada Sibiu - Piteşti ar urma să aibă o lungime de peste 122 de km și este împărțită în 5 secțiuni, și va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean.

Pe A1 Sibiu - Pitești se lucrează în prezent pe Secțiunea 1 prezentată mai sus (13,17km de la Sibiu la Boița - constructor Porr) și pe Secțiunea 5, pe cei 30 de km de la Pitești la Curtea de Argeș (constructor Astaldi).

Pe Secțiunea 4 Curtea de Argeș - Tigveni licitația s-a finalizat cu semnarea contractului pe 15 noiembrie 2021 cu austriecii de la PORR. Acolo autostrada se află în etapa de proiectare.

Pe Secțiunea 3 în luna mai a fost selectat câștigătorul - o asociere de constructori din Italia și România care au câștigat practic cea mai scumpă licitație de autostradă lansată vreodată în România. Pe data de 1 august 2022 CNAIR a semnat contractul cu Asocierea WEBUILD SPA (Astaldi) – TRANCRAD SRL.

Pe Secțiunea 2, cea mai dificilă porțiune care trece prin Valea Oltului și presupune realizarea a șapte tuneluri, CNAIR a semnat în luna februarie un contract de 860 de milioane de euro cu o firmă din Turcia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.