Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se pregătește de plecare: Aleksandr Lukaşenko anunță un referendum constituțional în 2022 și vrea să interzică prin lege protestele

Agerpres
Aleksandr Lukaşenko

Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a propus vineri convocarea unui referendum constituţional în ianuarie 2022 şi a anunţat adoptarea în curând a unor noi legi împotriva protestelor declanşate de opoziţie după alegerile prezidenţiale de anul trecut, relatează agenţia EFE.

Vorbind în a doua zi a celei de-a VI-a ''Adunări Populare'', în cadrul căreia acum se dezbat reformele politice, Lukaşenko a apreciat că ar fi viabil ca anul viitor un asemenea referendum să se desfăşoare odată cu alegerile locale, în ianuarie 2022. ''Aşa vom face economii. Sunt sigur că până la sfârşitul anului vom avea un nou proiect de Constituţie'', a spus şeful statului, scrie agerpres.ro.

Citește și: Rareș Bogdan: ‘Și-a bătut joc de bieții oameni! Am cerut autorităților islandeze să ia urgent măsuri’

Aflat la putere din anul 1994, Lukaşenko a pledat joi pentru reducerea prerogativelor prezidenţiale, deşi a susţinut că Belarus trebuie să rămână o republică prezidenţială. El a respins ''experimentele îndoielnice'' şi a promis că în lunile următoare o comisie constituţională va prezenta amendamentele constituţionale propuse.

O rezoluţie aprobată vineri în cadrul Adunării Populare precizează că în comisia constituţională se vor regăsi reprezentanţii din mediile juridic, economic şi social, nu însă şi din cadrul opoziţiei.

Citește și: Mihai Tudose, ironic la adresa lui Florin Cîțu: ‘A și deschis șampania, doar-doar pocnitura va abate atenția de la tăierile de care s-a apucat cu râvnă sadică’

Aleksandr Lukaşenko, care acuză Occidentul că a orchestrat protestele declanşate de opoziţia care contestă realegerea sa la scrutinul prezidenţial de anul trecut, a mai propus vineri să se studieze o posibilă renunţare la statutul de neutralitate al Belarusului, ţară care a beneficiat de susţinerea Rusiei în perioada marcată de protestele opoziţiei.

Liderii opoziţiei belaruse au respins categoric iniţiativa de reformă constituţională avansată de Lukaşenko şi au creat propria lor comisie constituţională, printre propunerile căreia se numără sporirea prerogativelor parlamentului şi introducerea unui sistem electoral mixt.

Citește și: Sorin Cîmpeanu: ‘18% din școlile din România au cabinet medical. Unde nu e cabinet medical și personal medical, nu au de ce să ajungă teste antigen în școli’

Răspunzând unei propuneri de a declara o amnistie, Lukaşenko a susţinut că în Belarus ''nu au existat şi nu există deţinuţi politici''. Mai mult, el a anunţat că vor fi aprobate curând noi legi împotriva protestelor masive, provocărilor şi altor încălcări. ''Ne place sau nu, procesul a început. Este important să prevenim orice tulburare masivă, dar de asemenea să fim văzuţi ca un stat civilizat'', a indicat preşedintele.

Potrivit unui anunţ transmis tot vineri de opoziţie, una dintre femeile lider ale protestelor antiguvernamentale, Maria Kolesnikova, a primit încă două noi capete de acuzare, pentru crearea unei organizaţii extremiste şi conspiraţie în vederea preluării puterii prin mijloace anticonstituţionale.

Citește și: Rareș Bogdan: ‘Și-a bătut joc de bieții oameni! Am cerut autorităților islandeze să ia urgent măsuri’

Opoziţia intenţionează să reia protestele, principalele ei revendicări fiind demisia lui Lukaşenko, eliberarea deţinuţilor politici şi convocarea unui nou scrutin prezidenţial.

În declaraţia dată joi, Lukaşenko nu a exclus posibilitatea de a părăsi puterea, dar numai în condiţii de ''pace, ordine şi fără nicio acţiune de protest''.

Citește și: Mihai Tudose, ironic la adresa lui Florin Cîțu: ‘A și deschis șampania, doar-doar pocnitura va abate atenția de la tăierile de care s-a apucat cu râvnă sadică’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.